Video Sute de oameni au ieșit din case în Germania de frica unui cutremur. Zvonul ar fi venit din comunitatea de români VIDEO
0Pe fondul dezastrului produs de cutremurele din Turcia și Siria, oamenii sunt tot mai speriați de ipoteza că noi seisme ar putea lovi din nou. O alarmă falsă a fost dată în Germania, unde în toiul nopții, sute de oameni au ieșit din case.
Poliția germană este acum în alertă, pentru a-i prinde pe cei care au băgar spaima într-o întreagă comunitate. O informație falsă, potrivit căreia ar urma un cutremur de mare intensitate, în Renania de Nord-Westfalia (NRW), cel mai vestic land federal german și, totodată, cel mai dens populat, s-a răspândit rapid în noaptea de miercuri spre joi. În orașul Köln, au fost sute de oameni care nu au stat pe gânduri.
Aproximativ 500 de locuitori ai complexului de clădiri înalte "Kölnberg" și-au părăsit apartamentele, în mijlocul nopții și s-au adunat afară, în spații deschise.
În haosul creat, autoritățile au încercat să îi liniștească pe rezidenți.
Zvonul cutremurului ar fi pornit de la comunitatea românească
Avertismentul s-a propagat prin intermediul rețelelor de socializare, în special în comunitatea românească, a precizat poliția din mai multe orașe. Poliția din Köln a venit cu precizarea că în complexul de locuințe înalte de pe "Kölnberg" locuiesc multe persoane de origine română. Totuși, ei nu au putut confirma dacă locuitorii ieșiți în stradă erau, sau nu, în majoritate români, deoarece nu au fost luate date personale, relatează t-online.de.
Polițiștii locali au făcut inclusiv legătura dintre cutremurul din sud-vestul României, cu magnitudine 5,6 pe scara Richter, produs marți după-amiază. Un purtător de cuvânt al poliției din Köln a precizat însă că nu poate spune, cu exactitate, dacă avertismentul privind cutremurul din România are legătură cu raportul fals din Köln.
„Acesta este, desigur, un raport fals absolut rușinos. Pe fondul cutremurului din Siria și Turcia, este bineînțeles clar că oamenii sunt sensibili și reacționează în consecință.”, a spus el.
Geologul Stefan Stürmer, care conduce site-ul „earthquake news”, este, de asemenea, de părere că că rapoartele false despre cutremure se pot răspândi rapid din cauza nivelului ridicat de conștientizare a subiectului.
Un videoclip de pe site-ul web wetteronline.de, ar fi putut, de asemenea, să contribuie la răspândirea știrilor false, relatează WDR. Imaginile descriau pericolele generale ale cutremurelor din Germania și erau însoțit de un sunet de avertizare al unei sirene.