Supravieţuitoare a Holocaustului, după ce a scăpat cu viaţă din Mariupol: „A fost mai rău ca la Leningrad. Putin, niciun Dumnezeu nu te va ierta” VIDEO
0
Elvira Borts, o femeie din Ucraina în vârstă de 87 de ani, supravieţuitoare a Holocaustului, care a îndurat vreme de o lună bombardamentele din Mariupol, a spus că asaltul rus i-a adus aminte de asediul nazist asupra Leningrad doar că „a fost mai rău”.
„Mi-aş dori să nu fie adevărat, ca acest adevăr oribil să nu se fi întâmplat”, şi-a început femeia mărturia după care a izbucnit în lacrimi. Elvira Borts, evreică, a scăpat din Mariupol împreună cu soţul ei şi se află la Kiev.
”Când am auzit că trupelor ruse li s-a ordonat să invadeze Ucraina şi că civilii nu ar trebui să îşi facă probleme întrucât vor fi vizate obiective militare, am fost terifiată. Când a început asediul asupra oraşului Mariupol, a fost ca la Leningrad [1941], doar că mai rău. Simţeam că o zi are 48 de ore deoarece o zi se simţea cât două în timpul bombardamentelor.
Militarii ruşi ştiau ce au de făcut: civilii erau principalele ţinte. Şi asta s-a întâmplat. Nu am copii sau nepoţi fiindcă corpul meu nu s-a dezvoltat putut dezvolta cum ar trebui în timpul Holocaustului. Din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial, am pierdut şansa de a avea copii.
38 de persoane cu acelaşi nume de familie ca al meu au fost îngropate în Mariupol...Şi alte rude şi prieteni au pierit. Lista lor ar putea umple o carte”, povesteşte femeia la Radio Free Europe.
„ Chiar tu,Vladimir Putin, ai spus că legile şi tradiţiile fiecărei ţări ar trebui să fie respectate. Şi ce ai făcut? Ai mâinile atât de pătate de sânge încât niciun Dumnezeu nu te va ierta vreodată”, a spus femeia.
87-year-old Elvira survived the Holocaust and the Nazi siege of Leningrad.