SUA și-au inaugurat prima garnizoană permanentă în Polonia: „Uniți în fața agresiunii ruse”

0
Publicat:

Armata americană a inaugurat marţi prima sa garnizoană permanentă în Polonia, ceea ce, potrivit ambasadorului Statelor Unite la Varşovia, constituie un semn al unităţii NATO „în faţa agresiunii ruse”, transmite AFP, potrivit Agerpres.

FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

„Aceasta arată că noi suntem aici pentru a rămâne. Aceasta arată lumii întregi că Statele Unite sunt ataşate de Polonia şi de NATO. Suntem uniţi în faţa agresiunii ruse”, a declarat ambasadorul american în Polonia, Mark Brzezinski, în cadrul unei ceremonii oficiale.

Garnizoana, a opta din Europa, va avea sarcina de a coordona sprijinul pentru forţele americane desfăşurate în Polonia şi în întreg flancul estic al NATO, notează AFP.

Garnizoana permanentă din Polonia a fost înfiinţată în baza unei decizii a preşedintelui Joe Biden din 2022 şi va servi drept cartier general al Corpului 5 al armatei americane.

Peste 10.000 de soldaţi americani sunt staţionaţi în prezent în Polonia, ţară prin care tranzitează cea mai mare parte a materialului militar destinat susținerii Ucrainei în fața agresiunii militare ruse, precizează AFP.

„Apreciem mult prezenţa permanentă a trupelor americane în ţara noastră. O apreciem în special în situaţia în care se află Europa, cu o Rusie care invadează Ucraina şi încearcă să-şi reconstruiască imperiul”, a declarat la rândul său ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite