Stoltenberg, avertisment pentru țările occidentale: „Putin vrea mai mult război“

0
Publicat:

Ţările occidentale vor trebui să sprijine Ucraina încă pentru mult timp, în contextul invaziei ruse din această ţară, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit DPA, citată de Agerpres.

Jens Stoltenberg. FOTO EPA EFE
Jens Stoltenberg. FOTO EPA EFE

Preşedintele rus Vladimir Putin „nu intenţionează să obţină pacea, ci vrea mai mult război", a precizat şeful NATO, într-un interviu apărut joi în cotidianul The Guardian, în care a spus că Rusia îşi sporeşte producţia militară industrială şi apelează la regimurile autoritare într-o încercare de a obţine mai multe arme.

Potrivit oficialului NATO, SUA, Marea Britanie, Germania şi alte state occidentale trebuie să fie pregătite să sprijine Ucraina cu arme, muniţie şi piese de schimb pentru o perioadă lungă de timp.

Nevoia va continua să existe, deoarece este vorba de un război de uzură. Este vorba de capacitatea industrială de a menţine sprijinul", a spus Jens Stoltenberg.

 „Să lanseze o ofensivă şi să recucerească teritorii"

Țările din UE au convenit, săptămâna aceasta, să ofere Ucrainei un milion de cartuşe de artilerie în următoarele 12 luni, a mai declarat Stoltenberg.

Prin echipamentul oferit de Occident, ucrainenii vor putea „să lanseze o ofensivă şi să recucerească teritorii", adăugând însă că NATO nu este parte a conflictului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite