Soldații ucraineni sunt îngroziți. Posibil atac chimic al armatei ruse pe frontul din Avdiivka: „Arde, te orbește, nu poți să respiri”

0
Publicat:

În tranșeele de pe frontul de luptă, soldații ucraineni se confruntă cu o amenințare terifiantă din partea dronelor rusești: gazul CS, cunoscut și sub numele de gaz lacrimogen, care îi sufocă pe militari și provoacă incendii.

Ucrainenii încearcă să blocheze armata rusă în zona Adviika
Ucrainenii încearcă să blocheze armata rusă în zona Adviika FOTO Profimedia

Potrivit CNN, acest agent chimic provoacă haos și panică înainte de bombardamentele de artilerie cu care Rusia presează apărarea Ucrainei.

Soldații ucraineni staționați de-a lungul frontului au povestit experiențele lor, semnalând o creștere recentă a utilizării gazului lacrimogen, care se presupune că este aruncat de dronele rusești în tranșee.

Cel puțin nouă atacuri chimice au fost raportate, iar cel puțin o persoană a fost ucisă.

Doi membri ai armatei ucrainene afectați de atacurile cu gaz au oferit o relatare detaliată și înfricoșătoare a experienței lor.

"La început am văzut fum", a spus unul dintre ei. "Am ieșit din tranșee și gazul a luat foc brusc. Tranșeele erau în flăcări. Acest gaz arde, te orbește, nu poți să respiri, te lovește în gât imediat”, a declarat acesta pentru CNN.

Utilizarea gazului, interzisă de Națiunile Unite

Utilizarea gazului lacrimogen, un agent chimic inflamabil care poate provoca iritații severe la nivelul ochilor, căilor respiratorii și pielii și, în concentrații foarte mari, poate duce la leziuni permanente și deces, a fost documentată în războaiele anterioare, dar utilizarea sa în război sau în alte acțiuni de control al revoltelor, este interzisă în conformitate cu Convenția privind Armele Chimice a Națiunilor Unite.

Au existat și alte cazuri documentate în care Rusia a folosit gaz lacrimogen pe câmpul de luptă, iar această țară a fost acuzată de o listă lungă de crime de război.

De exemplu, forțele navale ucrainene au acuzat Rusia, anul trecut, că folosește drone pentru a arunca grenade care ar conține cloropicrin, un alt iritant chimic, acuzații similare fiind făcute în luna mai.

Presupusa utilizare a agenților chimici subliniază încă o dată modul brutal de război al Rusiei, asemănător tacticii "valului uman" folosite în jurul localității Avdiivka și în alte sectoare ale frontului de luptă.

Această strategie implică aruncarea trupelor în prima linie, o abordare care tensionează apărarea Ucrainei și expune vulnerabilitățile, dar duce și la pierderi mari și la o carnagiu semnificativ.

Au fost, de asemenea, rapoarte despre ruși care iau amfetamine pentru a-și reduce inhibițiile în timpul luptei sau pentru a bloca durerea, și despre consumul de droguri puternice pentru a combate plictiseala, ceea ce a condus dependențe grave în rândul soldaților, iar Rusia pare să trimită înapoi în luptă și soldați care au suferit amputări sau au fost grav răniți, pe măsură ce numărul victimelor crește.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite