Socialiştii germani au înregistat o uşoară creştere în sondaje, în urma dezbaterii dintre Steinbrück şi Merkel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Duminică a avut loc singura dezbatere televizată între cei doi candidaţi la funcţia de cancelar FOTO AFP
Duminică a avut loc singura dezbatere televizată între cei doi candidaţi la funcţia de cancelar FOTO AFP

Partidul Social-Democrat (SPD) a înregistrat un uşor beneficiu în urma dezbaterii televizate între candidatul său Peer Steinbrück şi cancelarul Angela Merkel, câştigând un punct într-un sondaj apărut miercuri, cu cel puţin trei săptămâni înainte de alegerile legislative, relatează AFP.

Cu toate acestea, coaliţia guvernamentală actuală, formată din conservatori şi liberali, rămâne favorită în vederea câştigării alegerilor din 22 septembrie, potrivit anchetei de opinie realizate de institutul Forsa după dezbaterea care a avut loc duminică.

Potrivit sondajului, social-democraţii acumulează 23% din intenţiile de vot şi câştigă în medie un punct în timp de o săptămână, dar cel mai mare avans l-au înregistrat luni, după emisiune.

Directorul Forsa, Manfred Güllner, observă că Steinbrück a obţinut puncte în rândul indecişilor mulţumită dezbaterii. În această categorie, 44% dintre persoanele intervievate consideră că liderul social-democrat german a câştigat duelul, faţă de 38% pentru Merkel, subliniază el, citat într-un comunicat.

Însă conservatorii CDU-CSU ai cancelarului rămân favoriţi, cu 40% în intenţiile de vot (-1%), în timp ce partenerul lor de coaliţie liberal FDP este creditat cu 5% (constant).

În aceste condiţii, majoritatea actuală ar câştiga alegerile, deoarece stânga, o coaliţie alcătuită din SPD (23%) şi Verzi (11%) acumulează doar 34%. Chiar şi cu aportul partidului de stânga radical Die Linke, creditat cu 9% şi cu care SPD afirmă că nu vrea sa guverneze, stânga nu ar depăşi coaliţia condusă de Merkel.

Pe de altă parte, conform sondajului, partidul eurosceptic "Alternative für Deutschland" (AFD) înregistrează cel mai înalt scor de la crearea sa în februarie, cu 4% din intenţiile de vot, dar sub pragul de 5% necesar intrării în Bundestag.

Sondajul a fost realizat în perioada 27 august-2 septembrie pe un eşantion reprezentativ de 2.502 alegători. Marja de eroare este de plus sau minuc 2,5%.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite