Teama lui Merkel: Sondajele pot fi eronate...din nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Analiştii politici din Germania atenţionează că rezultatele alegerilor legislative de pe 22 septembrie sunt foarte greu de prevăzut în acest an, iar cancelarul Merkel s-ar putea confrunta cu surprize neplăcute din partea electoratului.

„Este de departe cel mai greu de prevăzut scrutin din Germania ultimelor decenii“, a declarat profesorul Wolfgang Gibowski, analist politic la Universitatea din Potsdam şi cofondator al Grupului de Cercetare Electorală (FGW) în 1974.

„Ar fi o mare greşeală să credem că Merkel e „asigurată“. Există multă volatilitate, iar grupul de votanţi indecişi este mai mare ca niciodată. Programele partidelor sunt atât de asemănătoare, încât este uşor pentru electorat să îşi schimbe opţiunea chiar şi în ziua alegerilor“, a declarat Gibowski.

Deşi erau cândva foarte precise, sondajele din Germania au devenit barometre mult mai puţin exacte în ultimii ani, odată cu slăbirea loialităţii faţă de partide, micşorarea prezenţei la urne, estomparea diferenţelor dintre partide şi nou-veniţii pe scena electorală, care iau din voturile partidelor tradiţionale.

Directorul institutului de sondaje Forsa, Manfred Guellner, a declarat că este mult mai greu să se facă estimări precise pentru că peisajul politic din Germania s-a diversificat, iar electoratul nu mai este atât de apropiat de partidele politice.

Angela Merkel şi formaţiunea pe care o conduce, Uniunea Creştin-Democrată (CDU) conduc în sondaje cu aproximativ 15 puncte în faţa rivalilor, însă la ultimele două alegeri estimările au fost de fiecare dată eronate cu cel puţin 7 puncte.

În urmă cu opt ani, Angela Merkel observa cu îngrijorare cum partidul său s-a prăbuşit la 35.2% din voturile electoratului german, cu şapte puncte mai puţin decât estimările sondajelor.

Patru ani mai târziu, conservatorii doamnei Merkel au rămas la putere, deşi înregistraseră cel mai slab rezultat din 1949 până în atunci. Statistic, creştin-democraţii (CDU) şi partidul lor înfrăţit, Uniunea Creştin-Socialistă (CSU) din Bavaria, au înregistrat rezultate mai slabe decât estimările, la ultimele şase tururi de scrutin.

Liderul principalei formaţiuni de opoziţie, social democratul Peer Steinbrueck, mizează pe aceste pronosticuri şi speră într-o revenire a partidului său, SPD, în ultimele zile ale campaniei electorale. „Este ca un meci de fotbal- contează ultimele 10 minute“, le-a transmis Steinbrueck reporterilor germani.

Dacă SPD va mobiliza aproximativ 2 milioane de votanţi, ar putea reduce electoratul CDU-CSU la aproximativ 37%, de la estimarea actuală de 40%,, forţând-o pe Merkel să repete decizia din 2005-2009, când a fost nevoită să formeze o mare coaliţie cu social-democraţii. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite