Serbia a cerut ambasadorului Muntenegrului să părăsească ţara, după ce Podgoriţa a recunoscut Kosovo | adevarul.ro

Serbia a cerut ambasadorului Muntenegrului să părăsească ţara, după ce Podgoriţa a recunoscut Kosovo

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Serbia a cerut ambasadorului Muntenegrului la Belgrad să părăsească ţara, după recunoaşterea independenţei Kosovo de către Podgoriţa, a declarat joi ministrul sârb de Externe, Vuk Jeremici, pentru agenţia Tanjug, transmite AFP.

"Guvernul Serbiei a decis să informeze Podgoriţa că prezenţa reprezentantului său oficial la Belgrad nu mai este binevenită", a declarat Jeremici.

Această decizie este "adecvată" în măsura în care "ţările din regiune au o responsabilitate specială pentru a menţine pacea şi stabilitatea în Balcani", a adăugat ministrul sârb.

Iniţiativa autorităţilor din Muntenegru a fost luată "sub presiunea celor ale căror idei şi analize" despre Kosovo "au fost învinse" miercuri, în cursul votului Adunării Generale a ONU, a continuat Jeremici.

 Adunarea Generală a ONU a aprobat sesizarea Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) în privinţa legalităţii independenţei Kosovo, într-o rezoluţie adoptată miercuri, aşa cum a cerut Serbia.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite