Şefa extremei drepte franceze: Lui Macron „nu-i rămâne decât demisia pentru a ieşi” din criza politică

0
Publicat:

Șefa extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a declarat vineri, 21 iunie, că liderului de la Palatul Elysee nu i-a rămas „decât demisia pentru a ieși potențial din criza politică” cauzată de dizolvarea Adunării Naționale și organizarea de alegeri legislative anticipate, conform AFP.  

Marine Le Pen
Marine Le Pen susține că nu-l invită pe Macron „să demisioneze”. FOTO EPA-EFE (Arhivă)

Nu-l invit pe Emmanuel Macron să demisioneze. Eu respect instituţiile. Notez doar că, atunci când există un blocaj politic, când există o criză politică, sunt trei posibilităţi", a declarat Marine Le Pene, în cursul unei vizite la Courrieres, în departamentul Pas-de-Calais, unde aspiră să fie realeasă deputată, conform Agerpres. 

„Există remanierea, există dizolvarea şi există demisia preşedintelui. Remanierea în aceste circumstanţe nu pare extrem de utilă. Dizolvarea tocmai a fost operată. Deci preşedintelui nu-i rămâne decât demisia pentru a ieşi potenţial dintr-o criză politică", a mai adăugat lidera extremei drepte franceze. 

„Este o constatare. Nu este o cerere, el va face exact ceea ce vrea şi ceea ce Constituţie îi dă libertatea să facă", a mai precizat ea, în vreme ce cel mai recent sondaj, făcut public vineri, creditează Adunarea Naţională (RN) cu 250 până la 300 de deputaţi în viitoarea Adunare Naţională, între majoritatea relativă şi majoritatea absolută (298 de locuri).

Președintele francez Emmanuel Macron a susținut în urmă cu o săptămână că nu demisionează „indiferent de rezultatul” alegerilor legislative anticipate pe care le-a convocat după înfrângerea taberei sale în alegerile europene. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite