Sarkozy, internat de urgenţă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sarkozy, internat de urgenţă
Sarkozy, internat de urgenţă

Preşedintele francez Nicolas Sarcozy a fost internat de urgenţă, după ce i s-a făcut rău în timp ce făcea sport. Preşedintele francez s-ar afla la spitalul militar Val-de-Grâce de la Paris, unde a fost internat predecesorul său, Jacques Chirac, după un accident vascular cerebral în septembrie 2005.

Preşedintele francez  va rămâne în spital până luni dimineaţă pentru continuarea examenelor medicale, informează un comunicat al preşedinţiei. Potrivit AFP, analizele făcute până în prezent sunt normale.

Scretarul general de la Elysée, Claude Guéant, a declarat că preşedintele  Sarcozy se simte ''bine'' şi ''vorbeşte îndeosebi cu personalul care-l îngrijeşte''.

Sarkozy nu şi-a pierdut cunoştinţa în timpul episodului care a dus la spitalizarea sa, precizează i-Télé.

La rândul său, France 2, care şi-a întrerupt programele obişnuite pentru a anunţa spitalizarea lui Sarkozy, a afirmat că starea acestuia "a revenit la normal".

Le Journal du Dimanche precizează pe site-ul său că gravitatea incidentului de sănătate al preşedintelui francez nu este cunoscută pentru moment.

Potrivit unor surse din anturajul preşedintelui francez, a fost vorba despre un leşin "vagal, considerat minor",.

Leşinul sau sincopa vagală este o scurtă pierdere a cunoştinţei cauzată de suprasolicitatrea nervului vag, al cărui rol este să încetinească ritmul cardiac.  Aceste sincope sunt e sunt spectaculoase, dar nu prezintă niciun pericol pentru viaţa pacientului şi nu necesită tratament specific.

Leşinul de acest gen survine în mod obişnuit la persoane tinere şi în stare bună, fiind declanşat de oboseală, căldură, stat prea mult în picioare sau o stare emoţională puternică.

Potrivit AFP, ar exista şi un martor la leşinul lui Sarkozy. O persoană care se plimba duminică la începutul după-amiezii a văzut din spate un bărbat care făcea sport înconjurat de gărzi de corp. Bărbatul părea obosit, apoi s-a prăbuşit. Incidentul s-a petrecut între ora 13 şi 13.30 (14-14.30, ora României), potrivit martorului. Martorul susţine că a văzut-o şi pe Carla Bruni venind la locul incidentului cu o motocicletă.

Un elicopter a sosit în jurul orei locale 13.40, decolând din nou în scurt timp, urmat de un alt elicopter. Şi alţi locuitori din Versailles, unde se afla Sarkozy, au confirmat că au văzut un elicopter survolând oraşul.

În ciuda promisiunilor de transparenţă, preşedinţia nu a anunţat când Nicolas Sarkozy a fost internat în cel mai mare secret, în 21 octombrie 2007, la spitalul militar Val-de-Grâce de la Paris. Abia după trei luni, purtătorul său de cuvânt a confirmat că Sarkozy a fost supus atunci unei "mici intervenţii la gât", o angină potrivit altor surse.

Sănătatea preşedinţilor este un subiect sensibil în Franţa, mai ales după ce Francois Mitterand a ascuns ani de zile că era bolnav de cancer, transmite NewsIn.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite