Românii nu vor să stea împreună cu rudele

Irene Ponzo, specialistă în sociologie, a realizat un studiu despre locuinţele conaţionalilor noştri din Peninsulă, din care rezultă că aceştia preferă să deţină case în proprietate. Autoarea studiului a intervievat 50 de familii din Torino despre cum au fost locuinţele lor din momentul în care au ajuns în Italia şi până în prezent.

„Din punctul de vedere al imigranţilor, găsirea unei locuinţe adecvate în Italia reprezintă un aspect crucial al procesului de integrare. Împreună cu locul de muncă, acesta este un element fundamental pentru o bună convieţuire cu societatea în care trăiesc”, spune sociologul italian Irene Ponzo.

Comunităţile română şi marocană, care fac obiectul unui studiu realizat de Ponzo, sunt cele mai numeroase din Torino. În timp ce marocanii au sosit în anii ’80-’90 şi majoritatea erau bărbaţi singuri, românii au venit masiv după anul 2002. În cazul românilor, raportul dintre bărbaţi şi femei este echilibrat.

Irene Ponzo a analizat modul în care cele două comunităţi se comportă atunci când este vorba să împartă locuinţa cu alte persoane. De asemenea, studiul a surprins aspiraţiile pe care le au în privinţa casei, cum se prezintă piaţa imobiliară pentru străini sau relaţiile pe care aceştia le au cu ceilalţi vecini.

În prima fază, condiţia imigrantului este caracterizată de sărăcie. O parte dintre străini vin în Italia să locuiască la rude, iar alţii au sosit ca „pionieri”. Aceştia din urmă nu cunoşteau pe nimeni în noua ţară şi au dormit, în primele luni, în aer liber sau în structuri de primire şi doar mai târziu au stat în gazdă în casele conaţionalilor.

Nu le place la comun

Autoarea studiului a rămas surprinsă de faptul că românii nu văd cu ochi buni găzduirea oferită de rude sau de cunoştinţe şi mulţi preferă să-şi cumpere o casă.  „Toţi au descris această experienţă ca pe una neplăcută, iar în momentul în care familiile s-au mutat pe cont propriu, au preferat să trăiască singure”, spune Irene Ponzo.

Maria Luiza Toderaşc, în vârstă de 21 de ani, locuieşte în Italia de şapte ani şi spune: ”Eu prefer să stau cu chirie singură, chiar dacă am un salariu bun, pentru că nu mă leagă cu nimic, nu trebuie să plătesc rate la bancă.”

Voica Buchilă (53 de ani) se află în Italia de zece ani şi a trecut prin experienţa traiului la comun. În ceea ce priveşte casele, ea declară: ”Noi, românii, suntem obişnuiţi să cumpărăm, nu să închiriem. Stăm împreună doar din motive financiare şi doar până reuşim să ne facem o situaţie economică bună.“

Românii vor casa lor

Din dorinţa de a avea propria casă şi de a le oferi copiilor condiţii de viaţă mai bune, ambele comunităţi analizate în studiu îşi doresc foarte mult să-şi cumpere o locuinţă.  Mulţi români se descurcă bine din punct de vedere financiar, pentru că au două salarii şi reuşesc să-şi cumpere relativ uşor o casă. Astfel, în anul 2006, la Torino, peste jumătate dintre contractele de vânzare-cumpărare încheiate de străini au fost cele ale românilor.

Un motiv pentru care compatrioţii îşi cumpără locuinţe este faptul că există o mare neîncredere a proprietarilor de imobile italieni faţă de chiriaşii străini, iar 40% din torinezi nu sunt de acord să le închirieze case acestora din urmă.

Preţurile la case

Preţurile caselor variază semnificativ în funcţie de localitate. Cel mai scump oraş, atât în privinţa chiriilor, cât şi a preţurilor caselor, este Roma, urmat de Milano şi Torino. O garsonieră de 35 de metri pătraţi, la periferia Romei, poate costa 130.000 de euro, la Milano - 120.000, iar la Torino - 100.000, cu puţin noroc. Torino, Roma şi Milano sunt cele trei metropole unde comunitatea românească este prezentă masiv, atrasă de uşurinţa găsirii unui loc de muncă.

Imigranţii se folosesc de prietenii italieni sau de patronii lor pentru a închiria locuinţe.

Irene Ponzo, sociolog