Reportaj CNN din orașul ucrainean Lîman: „Rușii s-au urcat pe tancuri şi au plecat” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pustietatea fantomatică a străzilor oraşului ucrainean Lîman eliberat de trupele ucrainene după ce fusese ocupat de cele ruse contrastează cu importanţa sa strategică, relatează luni de la faţa locului postul CNN.

Rușii au lăsat în orașul Lîman doar câteva tancuri avariate.
Trupele invadatoare s-au retras din orașul-cheie Lîman. Foto: Arhivă

Membri ai Gărzii Naţionale ucrainene din unitatea Nipru-1 patrulează în efective reduse pe unele străzi, iar singurele semne ale fostei prezenţe a trupelor ruse acolo sunt câteva tancuri avariate, fără a fi văzuţi soldaţi ruşi morţi sau luaţi prizonieri.

Unii oficiali ucraineni afirmă că s-a efectuat deja evacuarea prizonierilor şi a cadavrelor soldaţilor ruşi. Localnici intervievaţi de postul american prezintă însă o altă versiune, aceea că trupele ruse s-au retras vineri din Lîman în mod ordonat. 

S-au urcat pe tancurile lor şi au plecat”, spune Tania, îndreptându-se spre bicicletă spre adăpostul unde încă rămâne pe timp de noapte, scrie Agerpres.

 Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene neagă că retragerea rusă ar fi fost efectuată cu două zile în urmă, susţinând că inclusiv sâmbătă se dădeau lupte în zonă. 

Oficiali şi militari ucraineni au vorbit repetat despre un mare număr de efective ale celor mai bune unităţi ruse care ar fi fost prinse în încercuire la Lîman. Totuşi, a remarcat CNN, puţine semne ale unei încercuiri puteau fi văzute duminică. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite