Înfrângere grea pentru Putin: Armata ucraineană a intrat în orașul Lîman
0Soldaţii ucraineni au intrat în oraşul Lîman, un important nord feroviar din estul Ucrainei care se afla din luna mai sub ocupația trupelor ruse, a anunțat sâmbătă Ministerul Apărării de la Kiev. Rusia a confirmat înfrângerea.
„Forţele de asalt aeriene ucrainene intră în Lîman, în regiunea Doneţk”, se arată într-un mesaj postat pe Twitter de Ministerul Apărării de la Kiev.
Puţin mai devreme, armata ucraineană a afirmat că a încercuit peste 5.000 mii de soldaţi ruşi în acest oraş din regiunea Doneţk, anexată vineri de Rusia, notează AFP, potrivit Agerpres.
Comentatori ruși au recunoscut la rândul lor că orașul Lîman a fost eliberat de ucraineani. „În ceea ce privește șansele de a recuceri și apăra orașul, acestea sunt incredibil de mici”, a scris unul dintre ei.
Rusia confirmă înfrângerea suferită la Lîman
Într-un comunicat publicat sâmbătă, Ministerul rus al Apărării susține că soldații săi s-au retras din Lîman.
„Ameninţate să fie încercuite, trupele aliate au fost retrase din Liman spre linii mai favorabile”, se arată în comunicat.
Vineri seara, în timp ce mii de ruși sărbătoreau în Piața Roșie anexarea regiunilor Donețk, Herson, Lugansk și Zaporojie, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene anunța un eșec major pentru armata rusă la Lîman, precizând că întregul oraș se afla sub raza de foc a artileriei forțelor de apărare ale Ucrainei.
Mîhailo Podoliak, un consilier al președintelui Volodimir Zelenski, a transmis Moscovei să se adreseze Kievului dacă vrea să-și salveze soldații încercuiți la Lîman. El a făcut astfel aluzie la o înfrângere suferită de trupele ucrainene la Ilovaisk în 2014. În timp ce se retrăgeau din încercuire după înfrângere, trupele ucrainene au fost vizate de focuri.
„Acum opt ani, armata rusă ne-a înconjurat trupele lângă Ilovaisk. Atunci, băieţii noştri au fost de acord să iasă fără arme. Dar Rusia şi-a încălcat cuvântul - coloana a fost împuşcată. Astăzi, Rusia va trebui să ceară o ieşire din buzunarul Lîmanului. Numai dacă, desigur, celor care benchetuiesc la Kremlin le pasă de soldaţii lor”, a scris Mîhailo Podoliak pe Twitter.
Recăpătarea Lîmanului poate declanșa eliberarea regiunii Lugansk
Potrivit şefului administraţiei militare regionale din Lugansk, Serhii Haidai, după recăpătarea controlului asupra oraşului Lîman, va începe procesul de eliberare a regiunii Lugansk.
Lîman a fost timp de cinci luni de zile drept centru logistic şi de transport pentru operaţiunile militare ruse în nordul regiunii Doneţk.
Odată cu eliberarea Lîmanului, Vladimir Putin și-ar putea vedea zădărnicit obiectivul de a cuceri întreaga regiune industrială Donbas, pe care l-a declarat după ce forţele armate ruse s-au retras în martie din regiunea Kievului.