Regatul Unit anunță un pachet de sprijin de 245 de milioane de lire sterline pentru Ucraina

0
Publicat:

Regatul Unit a anunțat acordarea unui pachet de sprijin de 245 de milioane de lire sterline (287 de milioane de euro) pentru a ajuta Ucraina să-și refacă stocurile de muniție, la doi ani după declanșarea invaziei, ruse, notează AFP, scrie Agerpres.

Regatul Unit FOTO: Shutterstock
Regatul Unit FOTO: Shutterstock

Acest ajutor are ca scot „revigorarea lanţurilor de aprovizionare cu scopul de a produce muniţia de artilerie de care Ucraina are nevoie urgentă pentru a-şi creşte rezervele”, a transmis Ministerul britanic al Apărării într-un comunicat.

Armata ucraineană „l-a respins pe invadatorul rus pentru a recupera jumătate din teritoriul pe care Putin l-a furat, provocând în acelaşi timp pagube semnificative capacităţilor ruse, cu aproximativ 30% din flota Rusiei de la Marea Neagră distrusă sau avariată şi mii de tancuri şi vehicule blindate reduse la starea de epavă”, a declarat ministrul britanic al apărării, Grant Shapps.

„Împreună ne vom asigura că Putin eşuează, pentru o victorie a democraţiei, a ordinii internaţionale bazate pe reguli şi a poporului ucrainean”, a adăugat acesta.

Slăbită pe fondul blocajului sprijinului american, de eşecul contraofensivei sale de vară şi de o lipsă tot mai mare de oameni şi muniţii, armata ucraineană se confruntă cu o situaţie „extrem de dificilă”, după cum a recunoscut preşedintele Volodimir Zelenski, nevoit zilele trecute să cedeze oraşul-fortăreaţă Avdiivka din est.

Regatul Unit, unul dintre principalii susţinători ai Ucrainei, a anunţat recent o creştere a sprijinului său militar pentru Ucraina, care pentru anul 2024/2025 se va ridica la 2,5 miliarde de lire sterline (2,9 miliarde de euro).

Pe lângă miile de drone deja promise, ministrul apărării, Grant Shapps, a făcut cunoscut joi Parlamentului viitoarea livrare a altor 200 de rachete antitanc Brimstone către armata ucraineană, dând asigurări că acest tip de armă a contribuit cu „un impact important pe câmpul de luptă”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite