Război în Ucraina: Cine are de câștigat de pe urma distrugerii barajului din regiunea Herson VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un baraj uriaș din zona controlată de ruși din sudul Ucrainei a fost distrus, declanșând un potop de apă. Armata ucraineană a acuzat Rusia că a aruncat în aer barajul, în timp ce oficialii ruși au dat vina pe ucraineni.

Barajul Kahovka, distrus FOTO Profimedia
Barajul Kahovka, distrus FOTO Profimedia

În prezent, oamenii sunt evacuați din comunitățile din zonele învecinate, cu teama că orice inundație ar putea fi catastrofală.

Unde este situat barajul?

Hidrocentrala Kahovka se află în orașul Nova Kahovka din regiunea Herson din Ucraina, aflată în prezent sub ocupație rusă.

A fost construit în epoca sovietică și este unul dintre cele șase baraje amplasate de-a lungul fluviului Nipru, care se întinde din nordul țării până la mare în sud.

Este imens și reține apă la fel ca Marele Lac Sărat din statul american Utah, potrivit Reuters.

Ce s-a întâmplat?

Imaginile care circulă pe rețelele de socializare în această dimineață arată o breșă masivă în baraj, cu apa deja inundând zona de război și în aval în direcția Herson.

Nu este încă clar cât de gravă este sau va fi inundația. Dar, în funcție de cât de mare este breșa, inundațiile ar putea fi devastatoare.

Autoritățile din Herson au avertizat locuitorii din părțile joase ale orașului să plece cât mai repede posibil și să caute adăpost pe un teren mai înalt.

Șeful regiunii Herson, Oleksandr Prokudin, a declarat în această dimineață la televiziunea ucraineană că opt sate au fost deja inundate complet, urmând ca mai multe să fie inundate.

El a spus că autoritățile evacuează rezidenții cu autobuzul și trenul și 16.000 de persoane se aflau în ceea ce el a numit o „zonă critică”.

De ce a fost atacat?

Încă nu este clar ce a cauzat ruptura în baraj, dar armata ucraineană a acuzat Rusia că l-a aruncat în aer în mod deliberat. Acest lucru pare plauzibil, deoarece Moscova s-ar fi temut că forțele ucrainene ar folosi drumul de deasupra barajului pentru a duce trupele peste râu pe teritoriul controlat de forțele sale armate, ca parte a unei contraofensive.

Între timp, oficialii instalați de Rusia au dat vina pe Ucraina pentru că a lovit barajul, dar ei spun că numai partea superioară a centralei a fost distrusă prin bombardare - nu barajul în sine.

Nici afirmațiile Ucrainei și nici ale Rusiei nu au putut fi verificate de BBC.

Barajul este foarte important și servește mai multor scopuri

Este un rezervor vast care furnizează apă pentru o serie de comunități în amonte, ceea ce înseamnă că ar putea afecta aprovizionarea oamenilor de acolo.

De asemenea, furnizează apă de răcire centralei nucleare de la Zaporojie, la aproximativ 257 de kilometri în amonte, care se află sub controlul Rusiei și se bazează pe baraj.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat că nu există un risc imediat pentru siguranța nucleară, dar monitorizează situația.

Dar, pe lângă asta, barajul este un canal vital care transportă apa de la Nipru până în Crimeea ocupată de ruși, ceea ce înseamnă că sursele de apă de acolo sunt probabil afectate.

După ce Rusia a anexat Crimeea în 2014, Ucraina a blocat un canal care transporta apă din Nova Kahovka, declanșând o criză de apă în peninsula.

Forțele ruse au redeschis canalul la scurt timp după invazia la scară largă de anul trecut. Dar fără baraj, scăderea nivelului apei ar putea periclita din nou curgerea apei de-a lungul canalului.

Rusia a desfășurat anterior mai multe atacuri asupra barajelor din toată Ucraina de la invazie, provocând inundații pe scară largă și întrerupând sursele de energie.

Generalului Mark Hertling: „Va afecta serios ofensiva ucraineană”

Generalul Mark Hertling, fost comandant al forțelor americane din Europa, a oferit marți o reacție la cald după aruncarea în aer a barajului din Nova Kakhovka, afirmând că aceasta va avea repercusiuni majore asupra ofensivei ucrainene.

„O parte a barajului Nova Kakhovka a fost distrus/a eșuat. Inundațiile pe râul Nipru până la Marea Neagră vor afecta de asemenea râurile Bug și Inguleț. Inundațiile vor afecta de asemenea atât centura de linii defensive ruse, cât și potențialul unei traversări a râului de către Forțele Armate ale Ucrainei, liniile de aprovizionare și viitoarea ofensivă în Herson”, a scris generalul american pe pagina sa de Twitter, părând a sugera că crede că Ucraina își va lansa ofensiva mult așteptată în această regiune din sudul țării.

Mark Hertling amintește că distrugerea barajului din Nova Kakhovka va limita de asemenea sau chiar opri cu totul alimentarea cu apă potabilă a Canalului Crimeii, milioane de persoane putând fi afectate de situație.

„Orașe de pe ambele maluri ale râului [Nipru] vor fi afectate de inundații semnificative în următoarele 24 de ore”, adaugă ofițerul american, notând însă că localitățile de pe malul de est/stâng vor resimți mai puternic impactul aruncării în aer a barajului.

Hertling afirmă de asemenea că armata americană a modelat diferite niveluri de pagube în aval pentru a calcula efectele, ele fiind semnificative în fiecare scenariu.

„Acest lucru va afecta ofensiva ucraineană într-un mod serios”, conchide el.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite