Profesor de la Cambridge, acuzat că a trişat la un test IQ pentru a obține o compensaţie de peste un milion de lire sterline
0Un reputat profesor afiliat Universității Cambridge este acuzat că a trișat la testele de IQ și memorie pentru a obține o despăgubire de peste un milion de lire.

Dr. Mohamed Atef Hakmi, chirurg ortoped și profesor afiliat Universității Cambridge, solicită daune de peste 1 milion de lire sterline în instanță, acuzând sistemul public de sănătate britanic (NHS) că i-a agravat starea de sănătate printr-un tratament greșit în urma unui accident vascular cerebral. Însă, în cadrul procesului aflat în desfășurare la Înalta Curte din Londra, reputatul medic este acuzat că ar fi obținut intenționat scoruri foarte slabe la testele de inteligență și memorie tocmai pentru a-și susține cazul.
Astfel, se consideră că Mohamed Atef Hakmi, în vârstă de 64 de ani, ar fi simulat la teste o deteriorare cognitivă severă, în ciuda faptului că predă în continuare la una dintre cele mai prestigioase universități din lume, notează The Independent.
În timpul evaluărilor psihologice realizate înainte de proces, el a obținut un scor de doar 84 la testul IQ, situându-se sub media generală a populației. Rezultatele la testele de memorie au fost catalogate drept „uimitor de slabe”, stârnind suspiciuni privind sinceritatea acestuia.
„Ați obținut un scor uimitor de slab pentru cineva care operează la nivelul pe care îl descrieți în această dimineață”, i s-a reproșat lui Mohamed Atef Hakmi, care vorbise cu mândrie în boxa martorilor despre munca sa la Universitatea Cambridge.
Avocatul NHS a sugerat că profesorul a răspuns în mod intenționat greșit la teste, mai ales la cel de memorie, și exagerează gravitatea simptomelor, pentru a obține o compensație de peste un milion de lire sterline. El a argumentat că testele efectuate de neuropsihologi indică lipsă de efort și chiar posibilitatea unui comportament înșelător. În unele evaluări, performanța doctorului a fost mai slabă decât a 99% dintre persoanele testate.
De partea cealaltă, Mohamed Atef Hakmi neagă toate acuzațiile și afirmă că testele au fost „epuizante și dezorganizate”. El susține că, deși face eforturi să-și revină, capacitățile sale cognitive și fizice s-au deteriorat semnificativ după cel de-al doilea accident vascular cerebral, care a avut loc în noiembrie 2016. De atunci, a fost nevoit să renunțe la activitatea chirurgicală, suferind de oboseală cronică, slăbiciune musculară și probleme de memorie.
Profesorul acuză că a fost diagnosticat greşit
Primul AVC l-a suferit în septembrie 2016, dar s-a recuperat rapid, întorcându-se la activitate medicală. Al doilea, însă, i-a fost fatal din punct de vedere profesional, afirmă el. Deși a sunat la spital și a informat personalul că prezintă simptomele unui AVC, nu i s-a administrat tratamentul adecvat, fiind diagnosticat abia la câteva ore după debutul simptomelor, când era prea târziu pentru tromboliză. Practic, la apariția simptomelor, el a fost consultat prin telefon și i s-a spus că cel mai probabil este vorba despre o migrenă, și a fost diagnosticat corect abia a doua zi, atunci când s-a prezentat la spital. Acum avocatul său acuză sistemul NHS de neglijență și de eșecuri sistemice, de la consultul inițial superficial, până la deficiențele sistemului de telemedicină.
Mohamed Atef Hakmi susține că, dacă ar fi fost tratat la timp, ar fi putut evita cele mai grave efecte ale accidentului vascular cerebral. În prezent, el mai lucrează doar în mediul academic, cu sarcini limitate, deşi înainte de producerea celui de-al doilea AVCactiva în calitate de chirurg într-un spital de stat, dar şi în mediul privat.
De asemenea, potrivit expertizei pe care a prezentat-o, suferă de tulburări de concentrare, dificultăți în procesarea informațiilor și simptome depresive.