Prinţul Charles nu va mai accepta donaţii mari în numerar pentru organizaţiile sale caritabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: AFP
FOTO: AFP

Prinţul de Wales nu va mai accepta donaţii mari în numerar pentru organizaţiile sale caritabile, a declarat o sursă regală de rang înalt, după ce Charles s-a confruntat cu mai multe critici. Se presupune că prinţul ar fi primit 3 milioane de euro de la un şeic miliardar din Qatar. Banii ar fi fost băgaţi într-o valiză mică şi într-o pungă de transport Fortnum & Mason.

The Sunday Times a relatat că Charles a acceptat personal donaţiile, care au fost transmise către Fondul caritabil al Prinţului de Wales (PWCF) de la şeicul Hamad bin Jassim bin Jaber al-Thani, care a fost prim-ministru al Qatarului între 2007 şi 2013.

Cele trei donaţii ar fi fost făcute între 2011 şi 2015. Clarence House a declarat că au fost urmate toate procesele corecte, potrivit The Guardian. 

O sursă regală a declarat că moştenitorul tronului „acţionează după sfatul consilierilor”.

„Situaţiile, contextele se schimbă de-a lungul anilor. Pot spune cu certitudine că, de mai bine de jumătate de deceniu, cu situaţia aşa cum a evoluat, acest lucru nu s-a întâmplat şi nu s-ar mai întâmpla. Ce a fost atunci  a fost atunci”.

Deşi nu există nicio sugestie de ilegalitate sau că Charles ar fi oferit ceva în schimbul banilor, criticii au spus că acuzaţiile arată o judecată slabă din partea moştenitorului tronului.

Clarence House a reacţionat la articolul de presă şi a precizat că donaţiile de la şeic au fost transmise imediat către una dintre organizaţiile caritabile ale prinţului şi că au fost urmate toate procedurile corecte.

În prezent, poliţia metropolitană investighează acuzaţiile de „bani în schimbul unor favoruri” la o altă organizaţie caritabilă a prinţului, Prince’s Foundation, în legătură cu acuzaţiile potrivit cărora un milionar saudit a primit ajutor pentru a obţine titlul de cavaler şi cetăţenia britanică în schimbul unor donaţii generoase.

Fostul ministru al cabinetului liberal-democrat Norman Baker a cerut poliţiei metropolitane să ia în considerare afirmaţiile privind donaţiile în numerar în timpul investigaţiei sale, susţinând că acestea contrazic declaraţiile anterioare ale Clarence House, potrivit cărora prinţul nu s-a implicat direct în strângerea de fonduri pentru organizaţiile sale caritabile.

Sursa regală a declarat că au existat „multe relatări” despre faptul că Prinţul de Wales a „acceptat” aceşti bani.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite