Prim-ministrul Franței a demisionat. Reacția lui Emmanuel Macron
0Élisabeth Borne şi-a prezentat demisia, iar Emmanuel Macron a acceptat-o, a anunţat luni seara Palatul Élysée.
Premierul francez Élisabeth Borne şi-a prezentat luni demisia, iar Palatul Élysée a confirmat informația.
"Doamnă prim-ministru, dragă Elisabeth Borne, munca dumneavoastră în serviciul naţiunii noastre a fost exemplară în fiecare zi", a scris Emmanuel Macron pe X. "Aţi pus în aplicare proiectul nostru cu curajul, angajamentul şi determinarea femeilor de stat. Din toată inima mea, vă mulţumesc", a scris preşedintele francez.
Élisabeth Borne va asigura, împreună cu membrii guvernului, gestionarea afacerilor curente până la numirea noului guvern.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a numit-o pe Elisabeth Borne, în mai, 2022 în funcţia de premier al ţării.
Ea a fost doua femeie care a ocupat această funcţie în ultimii treizeci de ani, după ce Edith Cresson a fost prim-ministrul Franţei pentru o scurtă perioadă în 1991-1992.
Elisabeth Borne a fost în trecut directoarea autorităţii de transport autonome din Paris (RATP), prefect al regiunii Poitou-Charentes şi s-a alăturat şefului statului în 2017. În timpul mandatului prezidenţial al lui Macron, ea a ocupat succesiv funcţiile de ministrul Transporturilor, Ministrul Ecologiei, Dezvoltării Durabile şi al Energiei şi al Muncii.