Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, internat
0
Potrivit unor surse citate de AFP, preşedintele Nicolas Sarkozy (54 de ani) a fost internat ieri la spitalul Val-de-Grace de la Paris, după un leşin anunţat de Palatul Elysee drept „lipsit de gravitate“. Versiunea oficială este că preşedintele „făcea sport“ în apropierea unei reşedinţe oficiale din zona capitalei, moment în care „i-a venit rău“. AFP citează însă un martor la întreaga scenă.
Martorul a povestit că pe la amiază a văzut din spate un bărbat care alerga înconjurat de gărzi de corp. Bărbatul părea obosit, apoi s-a prăbuşit. Incidentul s-a petrecut la ora locală 13.00 (14.00, ora României), martorul susţinând că ar fi văzut-o apoi sosind pe o motocicletă pe Carla Bruni, soţia preşedintelui.
„Leşin vagal“
Preşedinţia franceză a dat asigurări că investigaţiile la care a fost supus Nicolas Sarkozy nu au indicat nimic grav şi că starea sa „a revenit la normal“. A fost vorba despre un „leşin vagal“, care care este „considerat minor“. Leşinul sau sincopa vagală este o scurtă pierdere a cunoştinţei cauzată de suprasolicitatrea nervului vag, al cărui rol este să încetinească ritmul cardiac.
AFP citează surse medicale potrivit cărora sincopele vagale sunt spectaculoase, dar nu prezintă niciun pericol pentru viaţa pacientului şi nu necesită tratament specific.
Nicolas Sarkozy a mai fost internat în 2007, dar opinia publică a aflat de acest lucru abia după trei luni, deşi în campania electorală el promisese că va da dovadă de „maximă transparenţă“ în privinţa stării sale de sănătate.























































