Președintele Finlandei: Creșterea numărului de solicitanți de azil din Rusia, un act de răzbunare

0
Publicat:

Sauli Niinistö susține că acesta este răspunsul Rusiei la cooperarea Finlandei cu SUA și promite că va lua „măsuri foarte clare”.

Sauli Niinistö, președintele Finlandei FOTO Getty Images
Sauli Niinistö, președintele Finlandei FOTO Getty Images

Președintele finlandez a promis că va lua „măsuri foarte clare” față de numărul tot mai mare de solicitanți de azil care sosesc din Rusia. El afirmă că acesta pare a fi un act de răzbunare venit de la Kremlin drept răspuns pentru cooperarea Finlandei cu SUA, notează The Guardian.

Comentariile au venit după ce Poliția de Frontieră din Finlanda a raportat un număr semnificativ mai mare și în continuă creștere a solicitanților de azil din Rusia, care sosesc la punctele de trecere a din sud-estul Finlandei.

Aderarea Finlandei la NATO a dus la creșterea tensiunilor

Mai mult decât atât, polițiștii de frontieră ruși opresc, de obicei, persoanele fără vize UE valabile să treacă în Finlanda. Dar, miercuri, Niinistö a spus că suspectează faptul Rusia a început să îndrume solicitanții de azil către punctele de trecere finlandeze, ca răzbunare pentru planurile de la Helsinki de a semnare a unui acord de cooperare cu Washingtonul.

Cele două țări împart o graniță de peste 1.300 de kilometri, care acționează și ca frontieră externă a UE.

De la aderarea Finlandei la NATO, la începutul acestui an, tensiunile dintre cele două țări au crescut. Serviciile de securitate finlandeze au avertizat recent cu privire la creșterea încercărilor de spionaj online din partea Rusiei de la invadarea Ucrainei de către Vladimir Putin.

„Nu văd alt mod ca traficul de frontieră să se încheie, decât cu o acțiune finlandeză foarte clară”, a spus Niinistö, la o conferință de presă la Bonn.

Numărul solicitanților de azil, în continuă creștere

Poliția de Frontieră a spus că, începând cu ora locală 18:00, 74 de solicitanți de azil au ajuns miercuri la granița din sud-estul Finlandei. Marți numărul a fost 55, iar luni a fost 39.

Reamintind comentariile salw anterioare, el a spus că Finlanda ar trebui să fie pregătită pentru „o anumită răutate” din partea Rusiei după aderarea la NATO.

„Da, acum ni se reamintește în mod constant, în fiecare zi, că Finlanda a aderat la NATO. Cred că de data aceasta, poate că DCA [acordul de cooperare în domeniul apărării] a declanșat situația”, a afirmat președintele.

El sprijină planurile guvernamentale de a permite restricționarea traficului la graniță, susținând că: „Da, acum înțeleg că nu se va termina de la sine”.

Dezamăgire din partea Rusiei

Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al ministerului rus de Externe, a respins declarația lui Niinistö ca fiind „absolut neîntemeiată”.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că Moscova regretă profund decizia Finlandei de a se distanța de ceea ce a descris anterior drept relații bilaterale bune.

La începutul acestei luni, oamenilor le-a fost interzis să treacă granița Finlandei cu bicicleta, ca reacție la „străinii care călătoresc din Rusia în Finlanda cu bicicleta, fără documente de călătorie adecvate pentru a intra în spațiul Schengen”.

Măsura vine după ce Finlanda a adoptat, anul trecut, o legislație care ar permite punctelor de trecere să nu mai primească cereri de azil în cazul imigrației în masă orchestrate de o altă țară.

Jussi Laine, profesor de studii de frontieră la Universitatea din Finlanda de Est, a spus că oficialii au reacționat exagerat la o încercare a Rusiei de a exercita presiuni, ceea ce și-a dorit Moscova.

De asemenea, Consiliul finlandez pentru refugiați a spus că dreptul de a căuta refugiu ar trebui respectat, indiferent de unde provin solicitanții sau de cum au accesat granița.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite