Exclusiv Presa americană acuză Franța că importă masiv gaz rusesc. Analist: „Nu poți acuza pe nimeni de ipocrizie”
0Franța este acuzată de ipocrizie în Washington Post, ziarul magnatului Jeff Bezos, deoarece este cel mai mare importator de gaz lichefiat și al treilea cel mai mare cumpărător de energie rusă din Europa. Analistul de securitate Ștefan Popescu explică de ce s-a ajuns la această situație.
„Franța, Germania și Belgia văd paiul din ochiul lui Trump, dar nu observă bârna din ochiul lor”, se arată într-un articol de opinie semnat de Consiliul editorial al Washington Post, unul dintre cele mai citite ziare din SUA, deținut de omul de afaceri Jeff Bezos.
În articolul care prezintă practic punctul de vedere al ziarului sunt acuzate de ipocrizie țările europene în legătură cu poziția publică față de războiul din Ucraina raportată la acțiunile lor concrete.
Washington Post citează un avertisment al președintelui Emmanuel Macron, care ar fi fost rostit conform publicației Der Spiegel într-o discuție telefonică cu Volodimir Zelenski și cancelarul german Friedrich Merz:
„Există posibilitatea ca SUA să trădeze Ucraina în ceea ce privește teritoriul, fără claritate în privința garanțiilor de securitate”.
Consiliul editorial al publicației îi reproșează președintelui francez: „Cum explică Macron, de exemplu, faptul că Franța este al treilea cel mai mare cumpărător de energie rusă din Europa? Nu este vorba de perioada anterioară anului 2022 sau 2014, când președintele rus Vladimir Putin a lansat invaziile ilegale în Ucraina. Este vorba de luna august”.
Jurnaliștii americani mai susțin că UE abia acum se pregătește să aprobe o interdicție la nivel de bloc asupra importurilor de gaze rusești – începând din 2027. Între timp, țările europene au apelat la India pentru aprovizionarea cu energie, trecând cu vederea adevărul incomod că petrolul brut rusesc curgea prin multe dintre rafinăriile sale. În primele trei trimestre ale anului 2024, importurile din aceste rafinării au crescut cu 20%.
Concluzia editorialului este: „Liderii (europeni-nr) își exprimă „angajamentul și solidaritatea neclintite față de Ucraina. În teorie. În practică, continentul nu reușește adesea să ajungă la un acord, darămite să acționeze, pentru a face alegerile și sacrificiile necesare pentru a-și ajuta vecinul.”
Ștefan Popescu: „Nu poți acuza de ipocrizie pe nimeni”
Analistul de securitate Ștefan Popescu respinge însă ideea unui dublu standard, explicând că situația energetică a continentului este infinit mai complexă decât pare.
„Nu poți acuza de ipocrizie pe nimeni”, spune ferm Popescu. „Circuitele energetice s-au format în zeci de ani. Pentru a substitui cantități de gaz trebuie să faci investiții în producție, în perimetre, să le pui în dezvoltare. Asta nu se poate face peste noapte, într-un an, doi.”
Conform mai multor analize - inclusiv din presa economică franceză — Franța a devenit din 2024 cel mai mare importator de GNL rusesc din Uniunea Europeană.
Analizele explică de ce Franța a ajuns în această poziție: are cinci terminale de LNG bine echipate pe coastele atlantice și mediteraneene, ceea ce îi permite să primească volume mari de gaz lichefiat. Rețelele logistice permit apoi regazificarea și transportul către alte piețe europene.
Nu există o cifră oficială clară despre câte procente din acest volum de gaz sunt folosite de Franța și câte sunt redirecționate către alte piețe europene.
Terminalele franceze servesc atât consum intern, cât și regazificare și redirecționare către alte țări — de exemplu Germania, Belgia sau alte state din UE care au nevoie de gaz dar nu au capacități proprii de GNL.
Infrastructura, marea vulnerabilitate a Europei
Popescu detaliază ceea ce mulți analiști numesc „moștenirea energetică” a continentului: o infrastructură construită pe parcursul deceniilor, greu de modificat rapid.
„Trebuie să vă gândiți la infrastructura care îți duce cantitatea de gaz pe piața de destinație: terminale de lichefiere, vaporul metanier care transportă gazul natural lichefiat (GNL). Există o limită foarte mare privind transportul de metaniere.”
El amintește că doar China și Coreea de Sud mai construiesc astfel de nave, carnetele lor de comenzi fiind „pline”. Qatarul, spune el, a comandat „peste 100 de metaniere, care nu se fabrică peste noapte”.
Nici Europa nu stă mai bine. „Durează 2–3 ani să faci un terminal de import, de regazeificare. Apoi trebuie construite interconectările între țările europene — și acestea nu sunt satisfăcătoare.”
Până cel puțin în 2027, UE a decis să nu interzică importul de gaz rusesc în Europa.
Gazul lichefiat, o piață puțin stabilă, concurență mare
Un alt aspect neglijat în dezbaterea publică este costul. Popescu subliniază că piața GNL este structural mai scumpă decât importurile prin conducte.
„Tot ce ajunge LNG, fie din Rusia, fie din SUA, este o piață cu prețuri mai înalte. Este o piață mult mai puțin stabilă, unde terminalele asiatice sunt în competiție cu cele europene.”
Din acest motiv, oprirea bruscă a importurilor ar fi un act nesăbuit: „Nu poți opri un import apăsând pe un buton, pentru că trebuie să te gândești la impactul sistemic pe întreaga economie.”
Popescu avertizează că ambițiile europene de reînarmare riscă să rămână simple declarații dacă nu se rezolvă problema energiei:
„Un program de reînarmare presupune o industrie energofagă. Fără o strategie energetică serioasă și fără prețuri competitive, nimeni nu va investi în linii noi de producție.”
Mai mult, el atrage atenția asupra unui precedent istoric:
„Gândiți-vă la Uniunea Sovietică: o înarmare nesusținută economic, pe bază de subvenții, care a dus la prăbușire.”
Franța: paradox doar la suprafață
Deși percepută ca un gigant nuclear, Franța rămâne un consumator major de gaze naturale. „Franța are cea mai mare rețea de distribuție de gaz natural din Europa, 200.000 de kilometri. Importă gaz pentru industrie, pentru consumul casnic, pentru transportul public.”
În același timp, este „una dintre cele mai virtuoase țări ale Europei în privința emisiilor de dioxid de carbon”, spre deosebire de Germania, care „produce pe cărbune”.
Pentru Popescu, orice tranziție energetică rapidă riscă să destabilizeze societățile europene. Exemplul Franței este elocvent:
„Uitați-vă la vestele galbene. Reducerea puterii de cumpărare prin creșterea facturilor la energie a fost elementul declanșator. Prețurile la energie au cel mai mare impact social.” O
„Dacă eu îmi tai craca de sub picioare, nu o să mai fiu capabil să susțin nimic”
O creștere agresivă a costurilor ar putea „arunca în aer sistemic o țară”, este de părere analistul.
El atrage atenția și asupra unei ipocrizii mai puțin discutate: reexportul produselor petroliere obținute din petrol rusesc. „Produsele petroliere rusești, transformate în India în motorină, ajung și pe piața nord-americană.”
Pe scurt: lanțurile energetice globale sunt atât de interconectate încât sancțiunile creează deviații, nu blocaje.
Mesajul analistului Ștefan Popescu este unul al prudenței: Europa nu poate acționa impulsiv. Independența energetică, reînarmarea, sancțiunile și reconstrucția Ucrainei sunt interdependente și extrem de costisitoare.
„Noi trebuie să ne gândim la impact. Dacă eu îmi tai craca de sub picioare, nu o să mai fiu capabil să susțin nimic.”
O lecție dură, dar necesară: într-o lume în care realitatea economică bate retorica politică, Europa trebuie să își calculeze fiecare pas cu luciditate.
Se încarcă comentariile...
