Prea zgomotoși. Comisia Europeană ar putea sancționa România dacă nu rezolvă problemele legate de poluarea fonică

0
Publicat:

Comisia Europeană (CE) solicită României, Bulgariei, Greciei, Ungariei, Sloveniei și Slovaciei să respecte obligațiile de raportare prevăzute în Directiva privind zgomotul.

Comisia Europeană solicită României să rezolve problemele cu poluarea fonică / FOTO: Pixabay
Comisia Europeană solicită României să rezolve problemele cu poluarea fonică / FOTO: Pixabay

Directiva privind zgomotul impune statelor membre să realizeze o hartă cu nivelurile de poluare fonică și expunerea la zgomot din marile orașe ale țărilor, de-alungul căilor ferate, drumurilor principale și aeroporturilor.

Hărțile servesc drept sprijin pentru măsurile ce pot fi luate pentru reducerea poluării fonice și gradului de expunere.

Aceste hărți sunt ulterior transmise CE, care realizează un raport cu nivelurile de expunere la zgomot în țările UE. 

Cele șase țări menționate au primit o scrisoare de punere în întârziere și au la dispoziție două luni pentru a îndeplini solicitarea. În caz contrar, Comisia poate emite un aviz motivat.

Ce se întâmplă când un stat nu își îndeplinește obligațiile

Potrivit Comisiei, pot fi luate măsuri legale împotriva unei țări care nu își îndeplinește îndatoririle. Comisia Europeană poate sesiza Curtea de Justiție, fiind impuse sancțiuni financiare.

În primă etapă, este trimisă o scrisoare de punere în întârziere, iar statul în cauză trebuie să vină cu un răspuns în termen de două luni.

Dacă țara nu se conformează, poate fi trimisă în fața Curții Europene de Justiție, însă majoritatea cazurilor sunt rezolvate înainte să se ajungă aici.

Însă, dacă statul nu remediază situația cu toate că a fost trimis în instanță, Comisia poate decide trimiterea țării pentru a doua oră în fața Curții de Justiție.

De această dată, țării în cauză îi sunt aplicate penalități financiare, fiind vorba de o sumă forfetară sau o plată zilnică.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite