Povestea de film a eroului ucrainean care și-a făcut selfie după ce s-a catapultat: „Victoria este a noastră”

0
Publicat:

Maiorul Vadim Voroșilov, cel mai celebru pilot ucrainean de vânătoare, a fost decorat recent de președintele Volodomir Zelenski cu titlul de „Erou al Ucrainei, Ordinul Steaua de Aur”.

Maiorul Vadim Voroșilov din armata ucraineană
Pilotul a vrut să renunțe la meseria din Forțele Aeriene ucrainene. FOTO: captură

Chiar dacă în urmă cu un an a refuzat să își reînnoiască contractul cu Forțele Aeriene ale Ucrainei, fiind dezamăgit fiind de condițiile de muncă și de starea tehnicii de zbor, în prezent, Vadim Voroșilov este un vânător de drone rusești foarte înzestrat, dar și un erou al Ucrainei.

În ziua în care doborâse cinci drone, iar avionul i-a fost avariat, în timp ce cobora cu parașuta pe întuneric, în urma catapultării, și-a făcut un selfie cu fața plină de sânge. Atunci a transmis și un mesaj: „Nimeni și nimic nu ne poate distruge”.

În ziua de 12 octombrie, maiorul și camarazii lui au avut mai multe misiuni de luptă în care trebuiau să doboare drone iraniene Shahed, care sunt folosite de ruși pentru a bombarda orașe ucrainene. În cursul acelei dimineți, Vadim, poreclit „Karaya”, a doborât trei drone. În seara aceleiași zile, dronele coordonate de ruși au atacat din nou, iar Vadim a doborât alte două drone, dar una dintre ele i-a avariat avionul spărgându-i geamul protector. Astfel, pilotul a fost rănit la față și la gât.

Într-un interviu ulterior, pilotul a declarat că a încercat să salveze avionul, dar a fost nevoit să se catapulteze. În timpul căderii s-a filmat timp de câteva secunde și și-a făcut un selfie, în care avea fața plină de sânge și ținea degetul mare ridicat marcându-și reușita.

Abia în urmă cu câteva zile a publicat pe Instagram selfie-ul însoțit de mesajul: „Voi spune succint. Nimeni și nimic nu ne va distruge!”.

„Forțele de Apărare ale Ucrainei stau în apărarea nu numai a Țării noastre, ci în apărarea întregii lumi civilizate, este un scut care protejează lumea occidentală de hoardele care lasă în urmă doar haos și distrugere! Dar această protecție este foarte costisitoare pentru fiii Ucrainei, așa că trebuie înțeleasă și amintită! Glorie Ucrainei! Slavă Forțelor Armate ale Ucrainei! Victoria este a noastră. În filmările zborurilor, totul este foarte frumos, avioanele zboară, rachetele sunt trase, dar din păcate nu se înțelege ce se întâmplă în culise, așa că am decis să afișez fotografia fără editare”, a mai transmis Vadim pe Instagram.

După acest incident și o perioadă de spitalizare și refacere, pilotul s-a întors pe front, iar pe 5 decembrie a fost decorat cu titlul de „Erou al Ucrainei, Ordinul Steaua de Aur”.

Vadim a vrut să iasă din Forțele Aeriene în urmă cu un an și jumătate, potrivit Forbes. Acesta a anunțat public în iulie 2021, alături de mai mulți piloți din aviația militară, faptul că nu vrea să își mai reînnoiască contractul pe o perioadă de cinci ani cu armata ucraineană.

Acesta a invocat motive precum orele lungi de muncă, salariul mic, avioanele vechi, precum obiceiul superiorilor de a da vina pe piloți când mai cade câte un avion.

„Întotdeauna pilotul era de vină. Nu conta dacă a fost factorul uman sau o defecțiune tehnică”, declara Vadim pentru Kyiv Post.

Încă, acest a rememorat și momentul în care văzut avioanele zburând pentru pregătirea paradei de ziua independenței: „Aproape am plâns”.

Dar la câteva luni după Rusia a declanșat invadarea Ucrainei, iar pilotul s-a întors în armată.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite