Percheziții de amploare la mai multe ministere din Portugalia în cadrul unei anchete anticorupție

0
Publicat:

În Portugalia au avut loc percheziţii la mai multe ministere şi la reşedinţa premierului Antonio Costa, în cadrul unei anchete anticorupţie, relatează presa locală preluată marţi de AFP.

Polițiștii au efectuat mai multe percheziții în Portugalia FOTO Pixabay
Polițiștii au efectuat mai multe percheziții în Portugalia FOTO Pixabay

„Confirmăm percheziţii în biroul şefului de cabinet (...) dar nu comentăm acţiunea justiţiei", a comunicat serviciul de presă al prim-ministrului.

Preşedintele ţării, conservatorul Marcelo Rebelo de Sousa, a avut un scurt dialog cu socialistul Costa, a precizat un purtător de cuvânt al preşedinţiei, de asemenea citat de Lusa.

Conform presei portugheze, operaţiunile au loc în cadrul unei anchete pentru elucidarea unor suspiciuni de trafic de influenţă şi corupţie în contractele legate de hidrogen ca sursă ecologică de energie şi de exploatarea minieră a litiului, metal folosit la baterii, vital pentru tranziţia energetică.

Pentru percheziţii au fost mobilizaţi circa 140 de poliţişti. Cotidianul Publico scrie că a fost vizat şi ministerul mediului şi infrastructurii, instituţie care a confirmat de asemenea percheziţia, însă a comunicat că nu cunoaşte motivele.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite