Pandemia Covid-19. Număr record de cazuri noi de coronavirus în Ungaria după începerea şcolii
0Ungaria a anunţat miercuri că a înregistrat 365 de cazuri noi de COVID-19, cel mai mare număr de infectări zilnice de până acum, în condiţiile în care oamenii se întorc din vacanţe şi începe noul an şcolar, relatează Reuters.
Ungaria, ţară cu aproximativ 10 milioane de locuitori, a trecut peste primul val de pandemie de coronavirus cu mai puţine cazuri decât multe alte ţări europene. Până miercuri, numărul total de cazuri înregistrate în ţară se ridica la 6.622, dintre care 619 decese.
Chiar dacă majoritatea persoanelor cu COVID-19 s-au însănătoşit, numărul de cazuri a crescut în ultima săptămână de la câteva sute la 2.100 până miercuri, iar experţii au avertizat în legătură cu o creştere a numărului de infectări în săptămânile următoare odată cu redeschiderea şcolilor.
Guvernul premierului ungar Viktor Orban a decis închiderea graniţelor pentru cetăţenii străini, exceptând însă cetăţenii din celelalte state din Grupul de la Vişegrad (Cehia, Slovacia şi Polonia), care pot furniza un test negativ de COVID-19 de mai puţin de cinci zile.
Uniunea Europeană a criticat însă măsura pe care a calificat-o drept "discriminatorie" şi, prin urmare, ilegală.
Grecia amână până la 14 septembrie redeschiderea şcolilor
Grecia amână cu o săptămână începerea anului şcolar, care va avea loc la 14 septembrie, din cauza creşterii numărului de cazuri de infectare cu coronavirus, a anunţat marţi guvernul de la Atena, transmit Reuters şi ANA.
Înmulţirea cazurilor în ultimele săptămâni a obligat autorităţile să reimpună gradual restricţii pentru a limita răspândirea virusului, în plin sezon turistic.
Marţi, purtătorul de cuvânt al guvernului, Stelios Petsas, a declarat că amânarea este necesară pentru ca familiile să revină din vacanţă în oraşele mari şi să petreacă un timp cu copiii înaintea ca aceştia să se întoarcă la şcoală.
‘Îi îndemnăm pe toţi părinţii să se întoarcă acasă împreună cu copiii în zilele următoare şi să se asigure că aceştia rămân sănătoşi (…) până la reluarea cursurilor’, a spus Petsas.
În conferinţa de presă în care au fost prezentate detalii privind noul an şcolar, ministrul educaţiei, Niki Kerameus, a precizat că măştile vor fi obligatorii pentru elevi şi pentru profesori în toate spaţiile închise din şcoli. Măştile vor fi puse la dispoziţie în mod gratuit atât în şcolile publice, cât şi în cele private.
Grecia a raportat până acum 10.317 cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 266 de decese.