Pamela Anderson, implicată în scandalul arestării lui Assange

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pamela anderson julian assange

Viaţa lui Julian Assange în ambasada Ecuadorului de la Londra a fost înregistrată în secret de către persoane care au cerut în schimbul informaţiilor „sensibile“ 3,38 milioane de dolari de la Wikileaks. Organizaţia presupune că informaţiile ar fi ajuns, în cele din urmă, la administraţia Trump.

Persoanele care au ameninţat că vor face publice imagini cu viaţa lui Julian Assange în interiorul ambasadei Ecuadorului ar fi avut „materiale sexuale” legate de el.

Wikileaks a susţinut că Assange a fost filmat în secret vreme de mai mulţi ani, fiind înregistrate toate activităţile sale, de la întâlniri cu avocaţi, la consulturi medicale. Organizaţia crede că informaţia a fost înmânată administraţiei Trump.

Cei care l-au şantajat pe Assange au susţinut că înregistrările-pe care au încercat să le vândă înapoi la Wikileaks pentru suma de 3,38 milioane de dolari-conţineau, de asemenea, „informaţii delicate, posibil sexuale“, potrivit unei surse citate de The Times, miercuri.

În timpul celor şapte ani petrecuţi în ambasadă, Assange a fost vizitat de mai mulţi oaspeţi celebri - cel mai cunoscut publicului fiind Pamela Anderson.

Starul din Baywatch nu a încercat să-şi ascundă relaţia „foarte apropiată“ cu Assange, anul trecut, susţinând la un moment dat că au o legătură „romantică“. În august, Anderson a declarat la postul Fox News că ea şi Assange au „o apropiere“.

„Nu este apropiat de alţi oameni la fel cum este de mine“, a spus ea. „Cu siguranţă există un fel de legătură romantică, pentru că este o luptă romantică“.

Anderson, care locuieşte în Franţa cu iubitul său fotbalist Adil Rmi, a spus că a decis să se întâlnească pentru prima dată cu Assange pentru a învăţa cum să devină o activistă „mai eficientă“. Apoi a început să-l viziteze frecvent, aducându-i întotdeauna mâncare pentru vegani şi purtând diferite discuţii cu fondatorul Wikileaks, de la Biblie, la drepturile animalelor şi gelozie.

În noiembrie, Anderson a susţinut că ea şi Assange nu au o relaţie romantică, dar că se simte „foarte apropiată de el“.

Printre musafirii lui Assange s-au numărat şi Lady Gaga, fotbalistul Eric Cantona, precum şi politicianul britanic Nigel Farage. Fondatorul Wikileaks a primit şi vizite repetate de la prietena sa, creatoarea de modă Vivienne Westwood, chiar şi după ce aceasya a pierdut peste 26.000 de dolari în bani de cauţiune, după ce Assange nu a mai apărut în instanţă.

Colegii din Wikileaks ai lui Assange au acuzat Guvernul Ecuadorului de spionaj, în efortul lor de a-l scoate din ambasadă. Avocata Wikileaks, Jennifer Robinson, a declarat: „Rămânem îngrijoraţi de cooperarea Guvernului ecuadorian cu Statele Unite.” Relaţiile lui Assange cu gazdele sale s-au răcit de când Ecuadorul l-a acuzat de scurgere de informaţii referitoare la viaţa personală a preşedintelui Moreno.

Wikileaks a înfuriat Washingtonul, după ce a publicat sute de mii de informaţii diplomatice secrete ale americanilor, care au dezvăluit evaluări ale SUA faţă de lideri mondiali, de la preşedintele rus Vladimir Putin, la membri ai familiei regale saudite.

Assange a ajuns în titlurile ziarelor la începutul anului 2010, când Wikileaks a publicat un film clasificat al Armatei americane, arătând un atac din 2007 al unor elicoptere Apache, în urma căruia peste 10 oameni au murit la Bagdad, inclusiv doi membri ai echipei de presă Reuters.


Julian Assange arestat

VIDEO Cofondatorul Wikileaks, Julian Assange, arestat la Londra

       

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite