O țară din Caucaz ar putea găzdui următoarele negocieri de pace Rusia-Ucraina. Zelenski: „Suntem pregătiți pentru negocieri trilaterale”
0Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a propus sâmbătă ca următoarea rundă de negocieri cu Rusia să aibă loc în Azerbaidjan, în cadrul unei vizite oficiale în această țară. Rundele anterioare de discuții au avut loc în Turcia, iar ulterior, cu participarea partenerilor americani, în Elveția.

Anunțul a fost făcut după întâlnirea cu liderul azer, Ilham Aliyev, desfășurată în orașul Gabala. Zelenski a declarat că partea ucraineană este pregătită pentru negocieri trilaterale și că a transmis această disponibilitate autorităților azere.
„L-am informat pe președintele Azerbaidjanului că suntem pregătiți pentru negocieri trilaterale în țara sa”, a afirmat liderul de la Kiev, potrivit EFE.
Acesta a reamintit că rundele anterioare de discuții au avut loc în Turcia, iar ulterior, cu participarea partenerilor americani, în Elveția.
Zelenski a subliniat că Ucraina rămâne deschisă dialogului, dacă Rusia manifestă aceeași disponibilitate. „Dacă Rusia este deschisă către diplomație, suntem în mod firesc pregătiți să purtăm astfel de negocieri în Azerbaidjan în viitorul apropiat”, a spus acesta.
În același context, președintele ucrainean a reiterat importanța încheierii conflictului, pe care l-a descris drept „un război nedrept”, și a evidențiat rolul partenerilor internaționali în facilitarea negocierilor.
Azerbaidjanul nu este străin de astfel de demersuri diplomatice. Între 2017 și 2020, țara a găzduit mai multe întâlniri între oficiali militari de rang înalt ai NATO și reprezentanți ai armatei ruse.
Prima vizită în Azerbaidjan după mai bine de patru ani
„Aceasta este prima mea vizită în Azerbaidjan după mai bine de patru ani și a șaptea noastră întâlnire. Nivelul relațiilor noastre este foarte ridicat și, cel mai important, acestea se bazează pe respect reciproc”, a transmis Zelenski într-o postare pe X.
Zelenski a anunțat consolidarea relațiilor bilaterale cu Azerbaidjan. Cele două state au semnat șase documente de cooperare în domenii variate. Potrivit lui Zelenski, principalul domeniu vizat este cel al industriei de apărare. În același timp, au fost discutate continuarea inițiativelor din sectorul energetic și lansarea unor proiecte noi.
Președintele Ucrainei a evidențiat și sprijinul oferit de Azerbaidjan în contextul crizei energetice, menționând cele 11 pachete de asistență primite.
De asemenea, discuțiile au vizat și componenta umanitară, precum și eforturile pentru restabilirea păcii.
Zelenski avertizează că negocierile privind războiul din Ucraina sunt blocate de conflictul SUA cu Iran
Amintim că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri, 22 aprilie, că negocierile privind războiul din Ucraina sunt blocate de conflictul dintre SUA și Iran, precizând că nu „vede posibilitatea unei întâlniri” până când situația nu va fi rezolvată.
Pe scurt, Zelenski spune că, deși SUA sunt concentrate pe conflictul cu Iranul, Ucraina nu trebuie lăsată pe plan secund, subliniind că situația nu poate fi amânată pentru „mai târziu”.























































