O producție pornografică, printre alibiurile ucrainenilor pentru a sabota conductele Nord Stream. Un jurnalist a discutat cu oamenii din spatele operațiunii
0O nouă carte dedicată sabotării conductelor Nord Stream susține că operațiunea din septembrie 2022 a fost organizată de o echipă ucraineană care a acționat în mare secret și s-a folosit de o identitate falsă pentru a nu atrage atenția autorităților.

Volumul, intitulat The Nord Stream Conspiracy, este semnat de jurnalistul de investigație Bojan Pancevski, corespondent la Berlin al publicației The Wall Street Journal. Într-o recenzie publicată de The Telegraph, se arată că autorul și-a construit relatarea atât pe baza anchetei desfășurate de autoritățile germane, cât și pe baza unor discuții cu persoane despre care spune că au participat la operațiune, notează The Telegraph.
Cum ar fi fost organizată operațiunea
Potrivit cărții, echipa era formată din patru bărbați și o femeie, scafandri civili recrutați din comunitatea de scufundări din Ucraina. Aceștia s-ar fi antrenat în cariere dezafectate și ar fi ascuns explozibilii în buteliile de oxigen.
Autorul susține că grupul a ajuns în Germania, unde a închiriat un iaht și s-a prezentat drept un grup de scafandri recreaționali interesați să exploreze epave din Marea Baltică. O variantă de acoperire discutată anterior – potrivit căreia ar fi filmat o producție pornografică cu tematică acvatică – ar fi fost abandonată înainte de începerea misiunii.
Conform relatării lui Pancevski, scafandrii au montat încărcăturile explozive la aproximativ 80 de metri adâncime, în apropierea insulei daneze Bornholm. Exploziile produse pe 26 septembrie 2022 au distrus trei dintre cele patru conducte Nord Stream, proiect evaluat la aproximativ 20 de miliarde de dolari, scrie The Telegraph.
Autorul afirmă că sabotajul a contribuit la ruperea definitivă a relațiilor energetice dintre Germania și Rusia, după invazia rusă în Ucraina.
Ancheta germană și suspecții
Cartea susține că anchetatorii germani au reușit să identifice membrii echipei pornind de la imagini surprinse întâmplător într-o marină și de la camere de supraveghere din trafic.
Potrivit autorului, până în prezent autoritățile germane au reținut un singur suspect, căpitanul ambarcațiunii, extrădat din Italia în Germania. Un al doilea suspect ar fi reușit să evite arestarea după ce ar fi fost avertizat înainte de punerea în aplicare a unui mandat european.
Pancevski afirmă că restul membrilor echipei s-ar afla în Ucraina, stat care nu își extrădează cetățenii.
Ce spune autorul despre rolul conducerii Ucrainei
Potrivit cărții, operațiunea ar fi fost organizată de doi comandanți militari ucraineni, identificați doar sub numele de cod „Generalul” și „Colonelul”, care ar fi acționat în mare parte din proprie inițiativă.
Autorul susține că planul ar fi fost aprobat inițial de fostul comandant al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, care l-ar fi înaintat ulterior președintelui Volodimir Zelenski pentru aprobare. Atât Zelenski, cât și Zalujnîi au negat însă că ar fi autorizat vreodată operațiunea, mai scrie The Telegraph.
Cartea mai susține că unele persoane din cadrul CIA ar fi privit favorabil ideea scoaterii definitive din funcțiune a conductelor, însă nu prezintă dovezi că agenția americană ar fi participat la sabotaj.
Exploziile de la Nord Stream au declanșat, în 2022, numeroase speculații privind autorii atacului. De-a lungul timpului, au fost vehiculate ipoteze care au indicat Rusia, Statele Unite sau Ucraina, însă ancheta autorităților germane este încă în desfășurare.























































