O capodoperă de Picasso, evaluată la 600.000 de euro, a dispărut în timpul unui transfer spre expoziție, de la Madrid la Granada
0O pictură rară a lui Pablo Picasso, evaluată la 600.000 de euro, a dispărut în timpul transportului de la Madrid la Granada, chiar înainte de a fi expusă într-o nouă expoziție.

Poliția spaniolă a deschis o anchetă după ce un tablou de Pablo Picasso a dispărut în timpul transferului său de la Madrid la Granada, pe 2 octombrie, unde urma să fie expus, au declarat joi, 16 octombrie, surse din poliție, scrie Le figaro.
Potrivit presei locale din Granada, sudul Spaniei, tabloul „ Natură statică cu chitară” realizat de Picasso în 1919 urma să fie expus la Fundația Caja Granada începând de săptămâna trecută. Pictura în ulei pe pânză este estimată la o valoare de aproximativ 600.000 de euro.

100 de tablouri de Picasso furate în 1976
Toate lucrările expuse în orașul andaluz provin din colecții private, potrivit unui comunicat al organizatorilor. Valoarea inestimabilă a operelor lui Picasso le face ținte principale pentru hoți.
În 1976, peste 100 de picturi ale artistului spaniol au fost furate în Avignon, în sud-estul Franței. Cu toate acestea, toate pânzele au fost în cele din urmă recuperate.
Pablo Picasso, născut în 1881 în Malaga, în sudul Spaniei, și decedat în 1973 în Mougins, în sud-estul Franței, este considerat unul dintre cei mai mari pictori din istorie