Noul șef al armatei Ucrainei, prima discuție cu NATO. Ce mesaj a transmis generalul Mihailo Drapatîi | adevarul.ro

Noul șef al armatei Ucrainei, prima discuție cu NATO. Ce mesaj a transmis generalul Mihailo Drapatîi

Război în Ucraina
Publicat:
0

Comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Mihailo Drapatîi, care a preluat oficial funcția pe 22 iulie, a avut prima convorbire telefonică cu comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, a anunțat miercuri, 29 iulie, Statul Major General al armatei ucrainene.

Mihailo Drapatîi, noul comandant șef al armatei ucrainene
Mihailo Drapatîi, noul comandant șef al armatei ucrainene FOTO: Facebook

Prima discuție cu comandamentul NATO

„Și-a prezentat viziunea privind victoria Ucrainei și capacitățile necesare pentru a o obține", se arată în comunicatul emis de biroul de presă al lui Drapatîi. Potrivit comandantului-șef, în această etapă a războiului, Ucraina trebuie să intensifice operațiunile în mai multe domenii, să prevină infiltrarea inamicului în liniile de apărare și să extindă loviturile la distanță medie și mare.

Armata ucraineană intenționează totodată să sporească nivelul pierderilor cauzate forțelor inamice și să reducă și mai mult capacitățile economice ale Rusiei, folosind în acest scop abordări asimetrice și tehnologii dezvoltate în Ucraina. Cei doi generali au discutat, de asemenea, despre continuarea reformei structurale a armatei ucrainene, respectiv dezvoltarea corpurilor de armată și extinderea autonomiei acestora.

„I-a mulțumit generalului Grynkewich pentru eforturile sale personale de a asigura Ucrainei mijloace suplimentare de apărare antiaeriană, precum și președintelui Trump, secretarului apărării Hegseth și Statelor Unite ale Americii pentru sprijinul militar acordat Ucrainei în cadrul Listei Prioritare a Necesităților Ucrainei (Prioritized Ukraine Requirements List)", se mai arată în declarația transmisă în numele lui Drapatîi.

Zilele trecute, pe platforma X a apărut un mesaj atribuit lui Mihailo Drapatîi, care sugera declanșarea unui audit în cadrul armatei. Statul Major General a infirmat ulterior această informație, subliniind că noul comandant-șef va comunica exclusiv prin canalele oficiale ale instituției. După preluarea funcției, Drapatîi a scris chiar pe propria pagină de Facebook că, de acum înainte, aceasta va avea un caracter strict personal.

Primele schimbări din armată

Potrivit publicației Hromadske, care citează surse din cadrul Forțelor de Apărare, Drapatîi a operat deja câteva schimbări de personal în structura armatei. Astfel, el a suspendat procedura de destituire a comandantului Brigăzii 93 Mecanizate Separate „Cholodnîi Iar", Șamil Krutkov, și a pus capăt detașării la Statul Major General a generalului-maior Andrii Malinovski.

Publicația amintește că destituirea lui Krutkov fusese inițiată încă de fostul comandant-șef Oleksandr Sîrski, care semnase pe 19 iulie un raport al unei anchete de serviciu ce prevedea îndepărtarea acestuia din funcția de comandant al Brigăzii 93. Motivul invocat oficial a fost nerespectarea normelor privind rotația militarilor pe poziții.

Mihailo Drapatîi a suspendat această procedură și i-a ordonat lui Krutkov să revină la comanda Brigăzii 93, care apără în prezent direcția Kostiantynivka. „Brigada, la fel de dură ca întotdeauna, și-a recăpătat comandantul la fel de dur — Șamil Krutkov. Omul e din nou la locul lui", a scris în ajun purtătorul de cuvânt al Statului Major General, Dmîtro Lîhovii.

În privința detașării lui Andrii Malinovski la Statul Major General, sursele citate de publicație au precizat că aceasta a avut un caracter temporar, iar generalul s-a întors între timp la funcția sa de bază - comandant al trupelor de rachete și artilerie, poziție pe care o deține concomitent cu cea de adjunct al comandantului Forțelor Terestre ale Ucrainei. Potrivit unei surse, Malinovski a revenit la comanda trupelor de rachete și artilerie „la doar două-trei zile" după numirea lui Drapatîi, deși, în perioada petrecută la Statul Major General, activitatea sa a fost descrisă drept esențială pentru coordonarea loviturilor în adâncime asupra teritoriului rusesc.

Săptămâna trecută, după mai multe zile de proteste publice, președintele Volodimir Zelenski a anunțat destituirea lui Oleksandr Sîrski din funcția de comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, locul acestuia urmând să fie preluat de comandantul forțelor unite ale armatei ucrainene. În aceeași seară, Drapatîi a declarat că privește exercitarea acestei funcții ca pe o responsabilitate absolută, mulțumindu-i totodată predecesorului său pentru activitatea depusă.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite