Noua strategie pentru creșterea numărului de deportări a CE: „Cei care nu au nevoie de protecţie să se întoarcă în ţările lor”

0
Publicat:

Comisia intenţionează totodată să crească rata de deportare către ţările cu care colaborează bine şi unde nu există "obstacole politice", a explicat Johansson.

FOTO Profimedia
FOTO Profimedia

Comisia Europeană intenţionează să reacţioneze la creşterea numărului de imigranţi ilegali pe teritoriul Uniunii Europene printr-o nouă strategie privind deportările, a declarat luni comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson.

"Cei care nu au nevoie de protecţie internaţională trebuie să se întoarcă în ţările lor de origine", a declarat ea la Bruxelles, conform agenţiei dpa.

Reprezentanta Comisiei a arătat că numai în 2022 s-au înregistrat peste 300.000 de migranţi ilegali, dintre care majoritatea nu se calificau pentru obţinerea azilului, transmite Agerpres. 

O strategie eficientă de deportare ar trebui să funcţioneze ca o "descurajare", contribuind la reducerea migraţiei în condiţii nesigure şi ilegale, arată un comunicat al Comisiei.

Reuters menţionează că Uniunea Europeană încearcă de câţiva ani să crească rata deportărilor, însă până acum nu a avut decât succese limitate în acest sens. Un plan anunţat în 2021 se baza pe repatrierile voluntare.

Uniunea a încercat şi să folosească politicile de acordare a vizei ca mijloace de presiune asupra unor ţări, astfel încât acestea să îi reprimească pe cei cărora li se refuză azilul. Datele Comisiei arată însă că numai 29% din cei care ar fi trebuit să plece din UE în 2019 au făcut acest pas.

Noua strategie anunţată marţi implică o cooperare mai bună între ţările membre ale UE şi instituţii cum ar fi Frontex - Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă, a cărei misiune este controlul frontierelor europene. Comisia intenţionează totodată să crească rata de deportare către ţările cu care colaborează bine şi unde nu există "obstacole politice", a explicat Johansson.

Ea şi Maria Juritsch, responsabilă a Comisiei pentru coordonarea politicilor de deportare, au refuzat însă să ofere cifre ţintă pentru deportări, arătând că trebuie consultate ţările membre ale UE şi că situaţia la nivel mondial este incertă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite