Nicolas Sarkozy: "Vreau o viaţă nouă"
0
Fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy, a avut joi o intervenţie în faţa unor bancheri din New York cu prilejul unei conferinţe private, cãrora le-a vorbit despre criza din Europa, dar şi despre aspiraţiile sale la 'o viaţã nouã', cinci luni dupã ce a pãrãsit Palatul Elysée, noteazã AFP.
'Acum vreau o viaţã nouã, nu numai pentru a ţine conferinţe (...) Ceea ce-mi place nu este politica, ci sã ţin conferinþe, în domeniul politicii sau altundeva', a declarat fostul preşedinte, potrivit unor ample fragmente din discursul sãu publicate pe site-ul newyorkez de informaţii 'French Morning'.
Exprimându-se în englezã la începutul discursului sãu, primul, dupã cum a subliniat, de la retragerea din viaţa politicã, Nicolas Sarkozy, în vârstã de 57 de ani, s-a prezentat ca fiind 'un tânãr pensionar. Tânãr - poate, pensionar - cu siguranţã. Nu am mai muncit de cinci luni, niciodatã în viaţa mea nu am avut o vacanţã atât de lungã, iar mai rãu este cã sunt fericit în aceastã situaţie', a adãugat el.
Sarkozy a vorbit despre criza din Europa, estimând cã 'abia peste doi ani vor fi îndeplinite condiţiile pentru a ieşi din crizã'.
'Este o problemã complexã, însã Europa nu se va sparge, iar moneda euro nu va dispãrea', a mai afirmat fostul preşedinte francez.
Punând Europa într-un context istoric, el a subliniat cã, 'dacã nu existã Uniunea Europeanã, va fi rãzboi. Germania şi Franţa nu au altã opţiune decât sã se apropie, dacã Germania şi Franţa nu se apropie, ele se vor înfrunta', a insistat el.
Solicitaţi de AFP, consilierii fostului preşedinte au refuzat sã facã orice comentariu în legãturã cu discursul acestuia.
Sarkozy, retras din viaţa publicã în ultimele cinci luni, a intervenit cu prilejul unei conferinţe private, închisã pentru presã, organizatã pe o perioadã de trei zile de banca brazilianã de investiţii BTG Pactual, la Waldorf Astoria, un luxos hotel din Manhattan. El a vorbit timp de aproximativ 50 de minute în faţa a circa 400 de bancheri, la ora dejunului.
Acest gen de intervenţii este în general foarte bine plãtit.
În 'circuitul' conferinţelor internaţionale private, unii foşti preşedinţi sau şefi de guvern sunt plãtiţi cu zeci de mii de dolari pentru o intervenţie, chiar şi mai mult. Unul dintre cei mai bine plãtiţi, fostul premier britanic Tony Blair, ar câştiga pânã la 250.000 de lire (circa 300.000 de euro) pentru un discurs.