Muntenegru primeşte turişti din UE fără niciun fel de condiţii legate de COVID-19

0
0
Vedere panoramică a oraşului istoric Perast la faimosul Golf Kotor din Muntenegru Foto Shutterstock
Vedere panoramică a oraşului istoric Perast la faimosul Golf Kotor din Muntenegru Foto Shutterstock

Începând de sâmbătă, Muntenegru permite intrarea turiştilor din Uniunea Europeană şi Israel fără a prezenta un test de coronavirus sau certificatul de vaccinare, relatează agenţia de presă croată HINA, potrivit Libertatea care preia Agerpres.

Muntenegru permitea până acum doar cetăţenilor din ţările vecine să intre în ţară fără condiţii legate de COVID-19.

20% din populaţia adultă din Muntenegru a primit ambele doze ale unui vaccin anti-COVID-19, în timp ce 30% a fost imunizată cu o singură doză.

În prezent, Muntenegru are cea mai scăzută rată de infectare cu noul coronavirus din iulie 2020, joi raportând doar 41 de noi cazuri de contaminare. De la debutul pandemiei, Muntenegru, care are doar puţin peste 620.000 de locuitori, a înregistrat 99.000 de infectări şi 1.591 decese din cauza COVID-19.

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite