Moartea nu are frontiere. Drumul imigranţilor din Siria şi Afganistan spre libertate se sfârşeşte în pădurile Bulgariei
0Investigația Euronews România, „Moartea nu are frontiere”, desfăşurată timp de câteva luni, dezvăluie dezastrul umanitar de lângă frontiera dintre Bulgaria şi Turcia, acolo unde zeci de migranţi, majoritatea din Siria şi Afganistan, au murit sau au fost daţi dispăruţi.
În speranţa că vor scăpa de război, de opresiunile şi sărăcia de acasă, ei devin victime sigure ale traficanţilor de persoane, care, în schimbul unor sume de bani care pornesc de la 3.000 de euro în sus, îi conduc în pădurile din Bulgaria, unde sunt vânaţi, deopotrivă, de animalele sălbatice şi de poliţiştii de frontieră.
Cei mai norocoşi ajung în Germania sau în alte ţări din vestul Europei, dar pentru mulţi drumul spre o viaţă mai bună se sfârşeşte în apropierea graniţei bulgaro-turce.
Euronews România a documentat cazurile a peste 50 de migranți, într-un reportaj Intitulat „Moartea nu are frontiere”, la care partener a fost şi Adevărul, în care arată că „pădurile din Bulgaria, segment important din traseul pe care călăuzele care-i conduc pe migranți din Turcia și până în Serbia, sunt pline de rămășițele celor care n-au rezistat călătoriei. Trupurile ascunse la repezeală sub crengi sau în gropi superficiale stau mărturie întregului calvar. Iar autoritățile, atât pe plan local, cât și la nivelul structurilor europene, nu cunosc amploarea fenomenului”.
Președintele Organizației „Mission Wings”, Diana Dimova, descrie, la rândul său, o imagime de coşmar.
„În Burgas morga este plină. La fel și în Yambol. La Sofia sunt multe cadavre neidentificate. Sunt foarte multe. Nu vă puteți imagina. Migranții își asumă un risc foarte mare, un risc nu numai pentru sănătatea lor, ci și pentru viața lor. Avem sute de cazuri în fiecare zi, nu se mai termină. Chiar în urmă cu 15 minute, am primit ultimul apel...”, spune ea.
Pentru a-i însoţi din Turcia, unde imigranţii pot ajunge în siguranţă, până la Sofia, călăuzele cer câte 3.000 de euro de persoană, iar drumul până în Germania este de trei ori mai mult, adică 9.000 de euro.
Dar mulţi dintre ei nu reuşesc să ajungă în capitala Bulgariei, pentru că, spun jurnaliştii Euronews, de la graniță până la primul punct de întâlnire al migranților cu traficanții, oamenii trebuie să meargă poate şi 100 de kilometri pe jos, prin pădure, bolnavi, însetaţi, înfometaţi, hăituiţi de animalele sălbatice şi de poliţiştii de frontieră, care deseori recurg la violenţă.
Uneori, traficanţii le dau droguri, în special captagon, care le creşte rezistenţa, pentru ca oamenii să poată merge mai repede şi ei să poată aduce un alt grup. Supranumit „drogul jihadului” pentru că era folosit de teroriștii ISIS, captagonul este o combinație extrem de periculoasă între teofilină, un energizant puternic, și amfetamină.
Oficial, autoritățile din Bulgaria vorbesc despre 34 de morți descoperiţi în pădurile din apropierea graniţei cu Turcia, neidentificați, pentru că nu aveau documente la ei. În schimb, ONG-ul Mission Wings spune că deţine informaţii detaliate, cu nume şi prenume, despre 50 de imigranţi morţi sau dispăruţi.
Fiecare dintre aceşti oameni disperaţie e, practic, pe cont propriu și nimeni nu riscă să alerteze autoritățile, nici măcar în situații limită.
„De fapt, nimeni nu poate să îi caute, deoarece, în conformitate cu legislația bulgară, aceasta ar însemna complicitate la traficul de persoane. Singurul lucru pe care îl putem face, deocamdată, este să anunțăm cazurile la numărul de urgență 112, urmând ca apoi să fie trimis un echipaj în teren. Uneori trimit, alteori nu...”, spune Hamid Khoshsiar, el însuși refugiat iranian și coordonator în cadrul Organizației „Mission Wings”.
Adevărul a fost partener media al investigației Euronews România, „Moartea nu are frontiere”.