Moartea nu are frontiere: Cum și-a găsit un tânăr sirian sfârșitul, în încercarea drumului libertății
0Zeci de migranți dispar anual în pădurile de lângă frontiera Turciei cu Bulgaria, majoritatea din Siria sau Afganistan, plecați în această călătorie crudă spre o viață mai bună.
Până la acest moment, peste 50 de migranți au pornit spre Europa pe acest drum al pierzaniei, care este lung de câteva zeci de kilometri, și de cele mai multe ori ajunge să fie parcurs de către oameni bolnavi, fără apă și fără hrană, care sunt vânați în egală măsură de animale sălbatice și de Poliția de Frontieră bulgară și turcă, care este pe urmele lor, potrvit unei noi investigații marca Euronews România.
Aceasta este realitatea dură pe care acești oameni sunt nevoiți să o înfrunte. Toți speră să scape de război și de opresiunile de acasă, găsind refugiu într-un loc pașnic. Din păcate, mulți dintre ei nu ajung niciodată pe tărâmul visat.
Un caz extrem de șocant este al unui adolescent de 17 ani, plecat din Siria, care a ajuns să își piardă viața în aceste păduri pline de disperare.
Băiatul fusese trimis de părinți pe drumul libertății, spre o viață mai bună. Ei și-au vândut casa, iar cu banii strânși au plătit ghizi, numiți de ei „călăuze”, care să le ducă fiul până în Germania, însă băiatul nu a rezistat călătoriei. După moartea adolescentului, tot ceea ce au mai putut recupera părinții a fost trupul neînsuflețit al fiului lor, care nu a ajuns niciodată la ei. Niște străini, care au descoperit trupul în pădurea de la granița dintre Bulgaria și Turcia, au săpat mormântul pentru tânărul migrant, au filmat momentul în care acesta a fost înmormântat și au transmis familiei coordonatele geografice ale locului de veci al adolescentului sirian.
Unul dintre migranții cu care adolescentul sirian călătorea spre o viață mai bună a declarat că tânărul era bolnav. „Am încercat împreună cu colegii mei să îi ajutăm cât am putut de mult, dar asta a fost voia lui Dumnezeu”, spune el.
Părinții lui Fadi Abbas, adolescentul sirian care a murit la doar 17 ani, nu au vrut să lase lucrurile așa. Au apelat la un ONG din Bulgaria ca să facă o plângere penală. Autoritățile au fost nevoite să se implice și trupul lui Fadi a ajuns la morga din Yambol, după o lună. Unchiul său, refugiat la Sofia, a venit să-l identifice.
„Fadi era un minor neînsoțit care căuta azil în Bulgaria și a murit în pădure. Acest caz ne-a zguduit. Nu e este doar o tragedie imensă pentru familie, ci și pentru întreaga societate bulgară, pentru ONG-urile de aici. Într-un fel sau altul, am permis ca această tragedie să aibă loc pe teritoriul nostru”, spune Diana Dimova, președintele Organizației „Mission Wings”, ONG-ul care a ajutat la identificarea trupului adolescentul sirian.
Un alt caz care a zguduit atât Siria cât și Bulgaria este cel al lui Yasmin, o tânără de doar 23 de ani. Ea a fugit anul trecut din Siria, încercând să ajungă la sora ei, care locuiește în Austria.
Tânăra a plecat la drum, ajungând să fie nevoită să treacă prin pădurea pierzaniei, fiind parte dintr-un grup condus de aceleași gen de „călăuze” care au fost martore la moartea lui Fadi.
Yasmin a ținut legătura prin telefon cu părinții ei, rămași în Siria. Cei doi, începând cu o zi fatidică, nu au mai primit nici un mesaj de la fiica lor, iar disperați, i-au scris lui Maher, translator care lucrează pentru Ministerul de Interne al Turciei.
La doar câteva zile, trupul lui Yamsin a fost găsit, și ce este și mai șocant, este că aceste cazuri sunt din ce în ce mai comune.
Euronews România a descoperit cazurile a peste 50 de migranți care au pornit spre Europa și au avut aceeași soartă. Ministerul de interne din Bulgaria confirmă doar 34 de morți. Despre restul, oficial nu se știe nimic.
Premiera reportajului special realizat de jurnalist Maria Moiș poate fi urmărită astăzi pe toate platformele Euronews România, de la ora 16:00, în cadrul conferinței ”Migrația schimbă Europa”.