Miniștrii de Externe ai Danemarcei și Groenlandei, față în față cu administrația SUA. Întâlnirea are loc miercuri la Casa Albă

0
Publicat:

Miniștrii de Externe ai Danemarcei și Groenlandei se întâlnesc miercuri, 14 ianuarie, la Casa Albă cu JD Vance și Marco Rubio pentru a discuta amenințările lui Donald Trump privind Groenlanda, a transmis un diplomat al UE familiarizat cu planurile.

JD Vance și Marco Rubio vor participa la întâlnirea de miercuri FOTO Arhivă
JD Vance și Marco Rubio vor participa la întâlnirea de miercuri FOTO Arhivă

Ministrul de Externe al Danemarcei, Lars Løkke Rasmussen, și ministrul de Externe al Groenlandei, Vivian Motzfeldt, vor purta discuțiile la Casa Albă. Deși discuțiile au fost propuse de câteva zile, detaliile nu au fost confirmate oficial până acum, scrie Politico.

Întâlnirea are loc după ce Trump și-a intensificat retorica privind Groenlanda într-o serie de declarații cu tentă belicoasă făcute în ultimele zile, pe fondul raidului aerian al administrației sale asupra capitalei Venezuelei și al capturării liderului Nicolás Maduro.

„Vicepreședintele SUA, JD Vance, și-a exprimat dorința de a participa la întâlnire și el va găzdui discuțiile, care vor avea loc, prin urmare, la Casa Albă”, le-a declarat Rasmussen jurnaliștilor la Copenhaga, marți.

Într-un semn al intensificării activității diplomatice, Motzfeldt și ministrul danez al Apărării, Troels Lund Poulsen, vor merge luni la Bruxelles pentru o întâlnire cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Atât Copenhaga, cât și Groenlanda — teritoriu autonom al Danemarcei — au respins planurile lui Trump privind insula, despre care acesta a afirmat în repetate rânduri că este vitală pentru interesele de securitate ale Statelor Unite.

„Mi-ar plăcea să fac o înțelegere cu ei. E mai ușor. Dar, într-un fel sau altul, vom avea Groenlanda”, a declarat Trump duminică, la bordul aeronavei Air Force One.

Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a afirmat că o invazie americană ar duce la sfârșitul NATO. Liderii europeni și-au exprimat, de asemenea, sprijinul pentru dreptul Groenlandei la autodeterminare, în contextul temerilor că operațiunea SUA din Venezuela, din 3 ianuarie, l-ar putea încuraja pe Trump să vizeze în continuare Groenlanda.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite