Mesajul tulburător transmis papei Francisc de un supravieţuitor al abuzurilor sexuale săvârșite de clerici

0
Publicat:

Supraviețuitori din Belgia ai abuzurilor sexuale săvârșite de clerici i-au cerut luni papei Francisc să ia măsuri mai ferme împotriva agresorilor și să îndemne la reforme mai profunde în sânul Bisericii Catolice.

Papa Francisc. FOTO Profimedia
Papa Francisc. FOTO Profimedia

Îndemnul făcut de aceștia și de activiști vine cu câteva zile înaintea unei vizite pe care suveranul pontif o va efectua la Bruxelles, informează Reuters, citată de Agerpres.

Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, care a descris abuzurile ca fiind „demonice” şi a anunţat că a prioritizat acţiunile de prevenire a acestui fenomen - urmează să se întâlnească cu supravieţuitori şi activişti în timpul unui turneu în Belgia şi Luxemburg, care va avea de asemenea în prim-plan problema migranţilor.

Unul dintre supraviețuitori, Jean Marc Turine, a povestit cazul său în cartea „Reverend Fathers”, publicată în 2002.

„Suntem afectaţi. A fost criminal. E ceva incredibil de pervers. Continua şi tot continua”, a declarat Jean Marc Turine.

„E timpul să stea de vorbă cu noi”

În vârstă de 78 de ani, Turine, care este scriitor, a fost abuzat pe când era copil la o şcoală catolică din Bruxelles. Supraviețuitorul a spus că Biserica nu a făcut suficient pentru a răspunde crizei mai ample.

„Vreau să-i spun papei că e timpul să stea de vorbă cu noi... Este şeful Bisericii şi este timpul să ne spună ceva cu adevărat semnificativ, nu doar scuzele lui, de care nu avem nevoie'', a declarat el pentru Reuters.

Peste 700 de plângeri şi rapoarte referitoare la abuzuri în sânul Bisericii au fost iniţiate în Belgia începând cu 2012, potrivit unui raport din 2022 al Bisericii Catolice din această ţară.

Însă astfel de scandaluri de abuz care au vizat clerici catolici au izbucnit în ţări de pe tot globul în ultimele decenii. În iulie, Noua Zeelandă a dat publicităţii rezultatele unei anchete publice, care a descoperit că circa 200.000 de copii, tineri şi adulţi vulnerabili au fost abuzaţi pe când se aflau în centre de îngrijire, ale statului sau religioase, în ultimii 70 de ani.

„Spuneţi-mi un loc unde papa se duce fără să vorbească despre abuzuri sexuale”, a declarat Rik Deville, un fost preot flamand în vârstă de 80 de ani.

„Avem toleranţă zero”

Lideri ai Bisericii din Belgia şi-au lat angajamentul de a aborda problema abuzului şi de a implementa politici stricte împotriva abuzatorilor.

„Avem toleranţă zero”,  a precizat Geert De Kerpel, purtător de cuvânt al episcopilor belgieni. Preoţii care au săvârşit abuzuri au fost caterisiţi, a adăugat el. „E o realitate şi cu siguranţă se întâmplă din nou acum în Belgia„.

Scandaluri similare au afectat aproape toate ţările din Europa, printre care Germania, Franţa, Irlanda, Spania, Portugalia.

O comisie papală de nivel înalt dedicată problemei abuzurilor comise de clerici a fost creată  de papa Francisc, care a inaugurat un sistem global prin intermediul căruia catolicii pot raporta suspiciuni de abuz sau muşamalizări săvârşite de episcopi.

Grupurile de supravieţuitori i-au cerut să ia măsuri suplimentare şi vor ca suveranul pontif să-i împuternicească pe toţi clericii la nivel global pentru a raporta orice suspiciune de abuz către autorităţile locale.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite