Manifestații pentru pace în Germania, cu ocazia tradiţionalelor marşuri de Paşte: „Mai multe arme nu sunt o soluție“

0
Publicat:

Mii de persoane au demonstrat sâmbătă în Germania, la tradiţionalele marşuri de Paşte ale mişcării pentru pace, în favoarea de negocieri pentru a se pune căpăt războiului din Ucraina, relatează DPA, citată de Agerpres.

Marș de Paște la Berlin FOTO EPA EFE
Marș de Paște la Berlin FOTO EPA EFE

Potrivit Reţelei de Cooperare pentru Pace, au avut loc acţiuni în aproximativ 70 de oraşe, printre care Berlin, Bonn, Bremen, Duisburg, Hanovra, Leipzig, Munchen şi Stuttgart. Manifestanţii au cerut de asemenea oprirea exportului de arme germane în Ucraina, unde Rusia a declanşat o invazie în februarie 2022, şi renunţarea la reînarmarea anunţată a armatei germane.

Potrivit estimărilor organizatorilor, care încă nu aveau cifrele la nivel naţional, la Berlin au participat în jur de 2.000 de persoane, la Hanovra 1.200 şi câteva sute la Bremen, Munchen, Koln, Mainz şi Leipzig.

"Negocieri de pace fără precondiţii"

Într-un apel pentru marşul de Paşte în regiunea Rin/Ruhr, se spunea că guvernul german şi Uniunea Europeană trebuie să depună eforturi în mod serios pentru "negocieri de pace fără precondiţii'.

"Chiar dacă Ucraina are dreptul să se apere, arme mai multe şi mai grele nu sunt o soluţie, ci alimentează războiul", se arată în apelul de la Bonn. Pe bannere şi pancarte la Berlin se puteau citi fraze precum "Pace, încălzire, pâine în loc de arme, război şi moarte" şi "NATO este agresorul - pace cu Rusia".

"Din punctul nostru de vedere, o încetare imediată a focului şi începerea de negocieri sunt o alternativă mai bună decât livrarea suplimentară de arme şi escaladarea până în punctul unui schimb nuclear", a declarat la Leipzig co-organizatorul Torsten Schleip.

"Nu suntem o demonstraţie înţelegătoare faţă de Putin", a subliniat el. La nivel naţional, peste 120 de acţiuni sunt plănuite să aibă loc de joi până luni, potrivit Reţelei de Cooperare pentru Pace.

De ce SUA și Germania se opun ideii de a oferi Ucrainei o „foaie de parcurs” pentru aderarea la NATO

Mai multe state membre NATO au venit cu propunerea de a oferi Ucrainei o „foaie de parcurs” pentru aderarea la NATO. Această idee nu este însă agreată de SUA și Germania.

În urmă cu câteva săptămâni, secretarul general al NATO a prezentat statelor membre un document cu mai multe propuneri pentru Ucraina. Printre propunerile practice și politice se află și o nouă declarație privind relațiile dintre NATO și Ucraina, ce are la bază declarația din 2008, în care se preciza că aceasta va deveni o membră a Alianței, la un moment dat.

Potrivit Financial Times, au existat dezbateri între miniștrii de externe ai țărilor NATO în această săptămână, la Bruxelles, legat de ce ar trebui să îi ofere statele membre Ucrainei în declarația actualizată. 

Patru dintre oficialii care au luat parte la negocieri ar fi propus o „foaie de parcurs” pentru aderarea Kievului la Alianță. Se pare însă că SUA și Germania, alături de Ungaria, se opun unei astfel de propuneri.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite