Au apărut noi detalii în cazul dispariției Alexandrei, românca din Germania, însărcinată în 8 luni: „Mesaje bizare trimise de pe telefon”
0La aproape 4 luni de la dispariția unei românce însărcinate din Germania, misterul se adâncește. Anchetatorii nu au prea multe date în acest caz, însă presa a anunțat că au apărut mesaje bizare trimise de pe telefonul femeii.
Acest lucru ar putea confirma ipoteza că Alexandra, gravidă în 8 luni, la data dispariției, nu ar fi plecat voluntar. Mai multe publicații din Germania au relatat faptul că la scurt timp după ce a fost văzută ultima dată, au apărut mesaje ciudate trimise de pe telfonul său: „Nu mai suport”, „Am făcut atât de multe prostii”, „Am încurcat atât de mult”, relatează stiridiaspora.ro
Poliția nu confirmă informațiile
Polițiștii sunt de părere că femeia nu a dispărut voluntar, având în vedere că toate documentele personale au rămas la domiciliu, inclusiv fișa medicală privind sarcina sa.
Mesajele trimise de pe telefonul femeii au apărut a doua zi după ce ea nu a mai venit acasă. În momentul în care un prieten a sunat-o pe Alexandra, la telefon a răspuns un bărbat. Aceasta ar fi descoperit telefonul lângă o camionete. La acea dată, mașina se afla în apropierea unei zone de odihnă din Bologna, Italia. Astfel, se crede ca Alexandra sau o altă persoană care avea telefonul ei să fi trimis mesajele din Italia.
Purtătorul de cuvânt al poliției, Michael Konrad, nu a confirmat informațiile.
Actualul iubit dă vina pee fostul partener al femeii
Actualul iubit al femeii spune că implicat în acest caz neobișnuit ar putea fi fostul partener al Aleexandrei. El spune că și-a dat seama că ceva este în neregulă în momentul în care a fost anunțat că Alexandra nu și-a luat copilul adoptiv de la grădinița din Schwabach. El a mai relatat că micuțul „ca și copilul ei” și este exclus ca ea să-l fi lăsat.
IÎn aceste condiții, iubitul femeii dă vina pe fostul partener al Alexandrei. „Am aflat că a tot furat bani de la ea, din câte știu eu, împotriva lui este o creanță de jumătate de milion de euro. Este inteligent și întotdeauna cu zece pași înaintea tuturor”, a spus bărbatul pentru „Nürnberger Nachrichten”.
El crede că acesta s-ar fi răzbunat pe ea pentru că a îndrăznit să-l părăsească „ Ea are un copil cu altcineva, este cu adevărat fericită pentru prima dată - el nu poate să-i permită asta”.
Anchetatorii au căutat-o și în Dunăre
Autoritățile din Germania o caută cu disperare pe româncă și pe copilul ei, deoarece data nașterii a trecut. Alexandra R., în vârstă de 39 de ani, era însărcinată în opt luni în momentul în care a dispărut din districtul Katzwang din Nürnberg.
Alexandra a fost văzută ultima dată atunci când și-a dus fiica adoptivă, în vârstă de doi ani, la grădinița din Schwabach, un oraș din regiunea administrativă Franconia Mijlocie, landul Bavaria din Germania. După aceea, românca a dispărut de pe fața pământului.
Femeia a lucra ca manager la o sucursală bancară, dar era în concediu de maternitate din cauza sarcinii.
În ipoteza unui accident, unei alunecări pe gheață de exemplu, polițiștii bavarezi au percheziționat zona din jurul locului de reședință din Katzwang cu câini de căutare. Polițiștii germani au căutat-o pe românca dispărută, în decembrie 2022, până și în canalul principal al Dunării. Alexandra R. a venit din România la Nürnberg încă din copilărie, unde a adoptat o fetiță împreună cu fostul ei soț.