Lukașenko, îndemnat să îi expulzeze pe mercenarii Wagner

0
Publicat:

Polonia şi ţările baltice - Estonia, Letonia și Lituania - i-au solicitat lui Aleksandr Lukașenko să îi expulzeze pe mercenarii Wagner din teritoriul Belarusului.

Mercenari Wagner FOTO Shutterstock
Mercenari Wagner FOTO Shutterstock

„I-am cerut regimului Lukaşenko să expulzeze imediat grupul Wagner în afara Belarusului”, a declarat ministrul polonez de Interne Mariusz Kaminski la finalul unei reuniuni avute luni cu omologii săi eston, leton şi lituanian.

Potrivit autorităților poloneze, mii de mercenari Wagner sunt staţionaţi în Belarus. Recent, dictatorul belarus Aleksandr Lukașenko liderul şi-a exprimat dorinţa ca numărul acestora să ajungă la 10.000.

„Câteva mii de persoane, în parte criminali eliberaţi din închisori din Rusia în schimbul promisiunii lor de a participa la războiul din Ucraina, profund demoralizaţi şi acuzaţi de crime de război - este un grup important, capabil de orice”, a subliniat Kaminski.

„Ei trebuie să părăsească regiunea noastră, o cere securitatea internaţională”, a insistat ministrul polonez.

Printre altele, cei patru miniştri de Interne i-au solicitat lui Lukașenko să „expulzeze imediat din zona frontalieră către ţările lor de origine pe toţi imigranţii ilegali care sunt grupaţi în acea zonă de serviciile belaruse”.

Statele baltice şi Polonia acuză regimurile de la Minsk şi Moscova de orchestrarea unui val de imigraţie în scopul de a destabiliza regiunea şi întreaga Uniune Europeană, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite