Video LIVE TEXT | Război în Ucraina. Evenimente tulburi în regiunea Briansk: Putin denunță un „atac terorist”. Presiuni pentru oficializarea războiului
0Kremlinul susține că armata rusă a lansat o operațiune de eliminare a unor „sabotori” ucraineni inflitrați în regiunea Briansk, la granița cu Ucraina. Într-un mesaj video distribuit pe rețelele de socializare, doi bărbați se prezintă drept „voluntari ruși” și fac apel la arme împotriva „regimului sângeros” din Rusia. Putin evocă un „nou atac terorist”. În Duma de Stat, unii deputați au făcut apel la oficializarea războiului împotriva Ucrainei.
UPDATE 18.32 Parlamentul Ungariei amână din nou ratificarea aderării Finlandei și Suediei la NATO. Ce motive invocă oficial Budapesta
Parlamentul ungar a amânat joi din nou, până la sfârşitul lunii martie, dezbaterea şi posibilul vot asupra ratificării aderării Finlandei şi Suediei la NATO.
Această ratificare mai rămâne să fie confirmată doar de două din cele 30 de state membre ale Alianţei, respectiv Turcia şi Ungaria, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Deşi dezbaterea parlamentară pe acest subiect începuse miercuri şi presa specula asupra unui vot săptămâna viitoare, Legislativul ungar a programat pentru săptămâna 20-24 martie finalizarea procesului de ratificare.
Partidul Fidesz, formaţiunea premierului Viktor Orban, majoritară în parlament, tergiversează această ratificare din vara anului trecut. Detalii aici
UPDATE 18.21 Scurtă întrevedere ăntre Blinken și Lavrov în marja G20
Secretarul de Stat al SUA Antony Blinken şi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov au avut o scurtă discuţie la reuniunea miniştrilor de Externe ai statelor G20, care s-a încheiat joi, la New Delhi, capitala Indiei, fără un comunicat comun, din cauza divergenţelor asupra conflictului din Ucraina. Detalii aici
UPDATE 18.17 Rușii susțin că echipa AIEA nu reușește să preia schimbul la centrala nucleară de la Zaporojie
Un oficial rus de rang înalt a declarat joi pentru agenţia de presă TASS că noua echipă de experţi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA) nu a reuşit să preia schimbul la monitorizarea centralei nucleare de la Zaporojie, din sudul Ucrainei.
Rusia acuză AIEA de întârziere. Mihail Ulianov, reprezentantul Rusiei la AIEA, a afirmat, conform informaţiilor preluate de Reuters de la TASS, că „rotaţia specialiştilor, planificată de o lună, a fost amânată excesiv”.
Schimbul ar fi trebuit să aibă loc la 7 februarie, dar încă nu s-a efectuat. Rușii susțin că nu au nicio vină.
Directorul AIEA, Rafael Grossi, a declarat luni că speră ca noua echipă să îşi preia atribuţiile săptămâna aceasta. El a menţionat că reprezentanţii agenţiei au raportat mai multe explozii în apropierea centralei, unde ultima linie de rezervă pentru alimentarea cu energie a fost întreruptă de câteva ori.
Observatorii AIEA sunt prezenţi la Zaporojie din septembrie anul trecut, iar alte echipe ale agenţiei cu sediul la Viena au fost trimise la celelalte trei centrale nucleare din Ucraina.
Centrala de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, a fost ocupată de forţele armate ruse la începutul invaziei în Ucraina. Linia frontului este în continuare aproape, iar cele două părţi în conflict se acuză reciproc de bombardarea unităţii, unde se găsesc şase reactoare nucleare.
UPDATE 18.10 Reprezentanți ai Dumei de Stat solicită ca Putin să declare oficial război împotriva Ucrainei
Președintele Comisiei pentru Apărare din Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, a cerut joi ca Moscova să declare oficial război împotriva Ucrainei.
Această solicitare intervine pe fondul evenimentelor tulburi din regiunea Briansk, la granița cu Ucraina, unde Kremlinul susține că are loc o operațiune de eliminare a unor „sabotori” ucraineni care ar fi ucis doi civili și ar fi luat ostatici într-un sat.
„Nu ne-a mai rămas nicio linie roșie în privința Ucrainei. Cu siguranță trebuie să punem capăt operațiunii militare speciale și să ducem un adevărat război. (...) Trebuia să facem acest lucru cu mult timp în urmă”, a declarat Viktor Sobolev, citat de news.ru. Detalii aici
UPDATE 17.43 Blinken cere Rusiei să prelungească acordul privind exporturile de cereale ucrainene. Moscova refuză și lansează acuzații spre Occident
Secretarul de stat american Antony Blinken a cerut joi, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de Externe din G20, ca Rusia să reînnoiască acordul asupra exporturilor de cereale ucrainene, care expiră luna aceasta.
„Este imperativ ca G20 să pledeze pentru reînnoirea şi extinderea iniţiativei asupra cerealelor (ucrainene), pentru a întări securitatea alimentară a celor mai vulnerabili”, a declarat, la New Delhi, secretarul de stat american.
Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a acuzat joi Occidentul că „îngroapă cu neruşinare” iniţiativa privind transportul de cereale pe Marea Neagră. Detalii aici
UPDATE 17.20 Rusia susține că și-a suspendat participarea de la Tratatul Noul START deoarce SUA îl foloseau pentru a ajuta Ucraina
Moscova a fost forţată să-şi suspende participarea la noul tratat START pentru că Washingtonul folosea acest pact pentru a ajuta Ucraina să atace obiective strategice din Rusia, susține ministrul de externe adjunct rus Serghei Riabkov.
Într-o intervenţie în cadrul Conferinţei ONU privind Dezarmarea, organizată la Geneva, Riabkov a spus că Statele Unite şi aliaţii lor occidentali vor să vadă Rusia înfrântă din punct de vedere strategic în Ucraina.
Protestând faţă de prezenţa lui Serghei Riabkov la eveniment, reprezentanţii permanenţi ai Statelor Unite, Franţei şi altor ţări occidentale la Geneva au ieşit în faţa sălii de conferinţe, unde au afişat drapele ale Ucrainei şi pancarte cu mesajul #standwithukraine (alături de Ucraina), relatează Reuters, potrivit Agerpres.
UPDATE 17.15 Olaf Scholz afrimă că discută pe tema unor garanții de securitate pentru Ucraina
Germania şi „alţi parteneri” poartă discuţii cu Kievul pe tema unor „viitoare angajamente în materie de securitate pentru Ucraina”, a declarat joi cancelarul Olaf Scholz, relatează AFP.
„Este clar că vom ajuta Ucraina să obţină pacea”, a spus cancelarul german în faţa Bundestagului.
„De aceea discutăm cu Kievul şi alţi parteneri despre angajamente viitoare în materie de securitate pentru Ucraina”, a explicat Scholz, care va fi primit vineri de Joe Biden la Casa Albă.
UPDATE 17.12 Ucraina anunță o nouă strategie de recuperare a peninsulei Crimeea
Secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei (NSDC), Oleksii Danilov, a anunţat joi că ţara sa va schimba strategia pentru a-şi recupera peninsula Crimeea, anexată ilegal de către Moscova în martie 2014.
„Strategia pentru eliberarea Crimeei: a sosit momentul pentru o nouă formulă”, a anunţat Danilov într-un scurt mesaj pe contul său de Twitter preluat de agenția de presă EFE, potrivit Agerpres.
„Secvenţa pentru eliberarea (politico-diplomatică, militară, economică etc.) presupune o schimbare a priorităţilor”, a adăugat oficialul ucrainean de rang înalt, care nu a dat detalii cu privire la natura acestor schimbări de strategie. Detalii aici
UPDATE 16.59 Declaraţie a Parlamentului de la Chișinău: Aleşii cer Rusiei să oprească acțiunile militare din Ucraina
Declarația Parlamentului Rep. Moldova cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a fost votată de 55 de deputați PAS la ședința de joi, care a fost boicotată de opoziție. Prin acest act, deputații moldoveni cer Kremlinului să se retragă imediat de pe teritoriul ucrainean. Detalii aici
UPDATE 16.25 Putin, despre evenimentele tulburi din regiunea Briansk: Un „nou atac terorist”. Ce spune contraspionajul militar ucrainean
Liderul de la Kremlin a ținut să facă declarații despre evenimentele din Briansk în cadrul unei discuții cu participanți la un program educațional.
„Ei (soldații ruși, n. red.) ne protejează de neonazişti şi terorişti, care au torturat şi ucis oameni în Donbass timp de opt ani, de oameni precum cei care au ucis-o pe Daria Dughina la Moscova, de oameni precum cei care astăzi au comis un alt act terorist, o altă crimă, au pătruns în zona de frontieră şi au deschis focul asupra civililor”, a spus Putin, reluând etichetele și acuzațiile sale obișnuite pentru a-și justifica invazia din Ucraina.
Potrivit lui Putin, astfel de oameni încearcă să curme tradițiile, limba și istoria rușilor. El a insinuat că în spatele lor s-ar afla forțe străine. Practic, liderul de la Kremlin prezintă din nou Rusia ca o „cetate asediată”.
De cealaltă parte, autoritățile de la Kiev neagă orice implicare în presupusa infiltrare de sabotori ucraineni în regiunea Briansk, la granița cu Ucraina, și pune aceasă situație pe seama unui conflict intern. Detalii aici
UPDATE 15.27 China acuză SUA că „alimentează flăcările războiului“ prin trimiterea de arme letale în Ucraina
China a acuzat joi SUA că „alimentează flăcările războiului” prin trimiterea de arme letale în Ucraina, după ce secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a apreciat că gigantul asiatic „nu poate prezenta propuneri de pace câtă vreme aţâţă focul aprins de Rusia”, transmite EFE. Detalii aici
UPDATE 15.25 Şeful Wagner, înregistrare cu mercenarii săi care ar fi fost filmată în centrul Bahmutului
Şeful grupului rus de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a postat joi o înregistrare video în care pot fi văzuţi combatanţi ai săi luptând într-o zonă despre care el susţine că este aproape de centrul oraşului Bahmut.
Într-o postare pe Telegram, serviciul de presă al lui Prigojin îl citează pe acesta spunând: „Flăcăii se distrează, filmează. Ei au adus asta din Bahmut în această dimineaţă, practic din centrul oraşului”. Detalii aici
UPDATE 15.24 Republica Moldova îi comemorează pe eroii căzuți în timpul conflictului transnistrean din 1992
În Republica Moldova este marcată astăzi, 2 martie, Ziua Memoriei, pentru comemorarea eroilor căzuți în luptele din anul 1992 pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței țării, potrivit Agerpres, care citează Radio Chișinău și Moldpres.
Pe 2 martie 1992 a început conflictul armat de pe Nistru, care a durat patru luni. Datele oficiale arată că în conflict au participat peste 30.000 de persoane, dintre care 300 de militari și civili au murit și alți 3.500 au fost răniți. Mai mult decât atât, zeci de persoane au dispărut în timpul războiului din 1992. Detalii aici
UPDATE 15.22 Dispută verbală între Rusia și aliaţii din jurul SUA la reuniunea G20 din India
Aliaţii occidentali şi Statele Unite s-au confruntat verbal cu Rusia la reuniunea G20 din India, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Supusă presiunilor pentru încheierea războiului împotriva Ucrainei, Rusia a ripostat acuzând Occidentul de deturnarea agendei Grupului celor mai mari economii ale lumii şi de încercarea de a da vina pe Moscova pentru eşecurile economice, potrivit Agerpres. Detalii aici
UPDATE 15.20 Viktor Orban repetă propaganda lui Putin: Problemele lui scutul antirachetă din România și aderarea Ucrainei la NATO
Premierul ungar Viktor Orban insistă să-l scuze pe agresorul Vladimir Putin pentru vărsarea de sânge produsă în Ucraina, să critice Occidentul și să-și apere politicile controversate. În același timp, insinuează că scuturile antirachetă din România și Polonia ar reprezenta o problemă. Detalii aici
UPDATE 13.53 Disfunctionalitățile armatei lui Putin: medic obligat să conducă un tanc
Soldații ucraineni au afirmat că au capturat un medic rus, care a fost forțat să opereze un tanc într-o bătălie recentă, conform unui nou raport, relatează Business Insider. Detalii aici
UPDATE 13.52 Herson: Camerele de tortură descoperite au fost finanțate de statul rus, susține o echipă de anchetă
Reţeaua de cel puţin 20 de camere de tortură din regiunea Herson din sudul Ucrainei, recent eliberată, a fost „planificată şi finanţată direct de statul rus”, au afirmat joi anchetatori de crime de război, menţionând dovezi noi, relatează Reuters. Detalii aici
UPDATE 13.51 Kremlinul susține că este în alertă: Un grup de „sabotori” ucraineni ar fi luat ostatici într-un sat din Rusia. Reacția Kievului
Kremlinul a acuzat joi un grup de „sabotori” ucraineni de organizarea unui „atac terorist” în regiunea Briansk, la granița cu Ucraina. Vladimir Putin ar putea convoca Consiliul de Securitate.
„Luăm măsuri pentru a-i distruge pe teroriști”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Potrivit acestuia, Vladimir Putin este informat „în mod constant” cu evoluția situației din regiunea Briansk.
Mai devreme, guverantorul regiunii Briansk, Aleksandr Bogomaz, a susținut că armata rusă a lansat o operațiune de „eliminare” a unui grup de „sabotori” ucraineni, care ar fi ucis doi civili și ar fi luat ostatici într-un sat.
Într-un mesaj distribuit pe rețelele de socializare, doi bărbați care se prezintă drept voluntari ruși spun că vor să scape Rusia de „armata lui Putin”. Ei dau asigurări că nu luptă cu oamenii pașnici, ci intenționează doar să-i elibereze de regimul Putin. În plus, fac un apel la arme împotriva „regimului sângeros de la Kremlin”.
Președinția Ucrainei respinge aceste relatări și denunță o „provocare deliberată clasică” a Moscovei. Detalii aici
UPDATE 12.22 Un soldat ucrainean a doborât 5 tancuri rusești într-o singură zi folosind rachete Javelin americane VIDEO
Echipat cu rachete Javelin furnizate de SUA, un soldat ucrainean a doborât cinci tancuri rusești într-o singură zi, spun autoritățile ucrainene.
Isprava a avut loc în timpul unui asalt blindat rusesc major asupra Brigăzii 79 de Asalt Aerian din Ucraina în afara orașului Marinka, la vest de orașul Donețk, se arată într-o postare pe rețelele de socializare a brigăzii, scrie businessinsider.com. Detalii aici
UPDATE 11.59 Rusia dezvoltă o nouă strategie privind folosirea armelor nucleare: Statele Unite, principala țintă desemnată
„Voenaia Mîsli” („Gândul militar”), un ziar al Ministerului rus al Apărării, susţine că Moscova dezvoltă un nou tip de strategie privind folosirea de arme nucleare pentru a se proteja de o posibilă agresiune a Statelor Unite.
Acest articol reprezintă ultima dintr-o serie de afirmaţii războinice ale politicienilor şi comentatorilor ruşi după invadarea Ucrainei în februarie anul trecut, sugerând că, dacă va fi necesar, Moscova ar fi pregătită să-şi desfăşoare vastul arsenal nuclear, comentează agenţia de presă Reuters, preluată de Agerpres.
Potrivit RIA Novosti, articolul ajunge la concluzia că Washingtonul este îngrijorat că ar putea pierde poziţia sa dominantă în lume şi de aceea ar fi pregătit planuri de a lovi Rusia şi de a o neutraliza.
Așadar, specialiştii ruşi „dezvoltă activ o formă promiţătoare de utilizare strategică a forţelor armate ruse, o operaţiune a forţelor de descurajare strategică”, precizează RIA Novosti. Detalii aici
UPDATE 11.38 Premierul indian, la reuniunea G20: „Guvernarea mondială a eşuat“
Prim-ministrul indian Narendra Modi a declarat joi, în deschiderea unei reuniuni a G20 la New Delhi, că instituţiile multilaterale „au eşuat” în a face faţă provocărilor urgente cu care se confruntă lumea.
„Experienţa acestor ultimi ani - criza financiară, schimbarea climatică, pandemia, terorismul şi războiul - arată clar că guvernarea mondială a eşuat”, a apreciat Modi.
Invazia rusă asupra Ucrainei domină reuniunea miniştilor de Externe ai principalelor puteri mondiale. Detalii aici
UPDATE 11.36 „FSB a spus că îmi cresc fiica greșit”. Un tată singur se confruntă cu acuzații de natură penală după ce fiica lui a făcut un desen împotriva războiului la școală
Un rezident al regiunii ruse Tula se confruntă cu acuzații de „discreditare” a armatei ruse, deoarece fiica sa de clasa a șasea a făcut un desen împotriva războiului la o oră de arte din școală, conform agenției ruse de știri independente Meduza. Detalii aici
UPDATE 11.34 Cum a evitat canalul propagandistic rus RT France, susținut de Kremlin, sancțiunile Uniunii Europene
Sancțiunile Uniunii Europene au fost concepute pentru a împiedica difuzarea postului de televiziune RT (ex- Russia Today). Dar canalul susținut de Kremlin a continuat să răspândească dezinformare despre războiul din Ucraina din birourile sale de la periferia Parisului, relatează Politico. Detalii aici
UPDATE 11.25 Zelenski: Armata ucraineană are situația sub control pe toate fronturile
Forţele armate ale Ucrainei au situaţia sub control pe fronturile din ţară, a dat asigurări Volodimir Zelenski într-un mesaj video difuzat miercuri seara.
„Avem situaţia sub control în fiecare zonă de pe front”, a spus președintele ucrainean, citat de agenția de presă DPA, preluată de Agerpres.
Însă oamenii din spatele frontului continuă să sufere din cauza atacurilor efectuate de ruși, a adăugat Zelenski, denunțând o „teroare deliberată”. Detalii aici
UPDATE 08.58 Uniunea Europeană vrea să aloce 1 miliard de euro pentru obuze de artilerie pentru Ucraina
Europa vrea să se asigure că fondurile sale sunt direcționate în mod specific către obuze de artilerie de care Ucraina are nevoie disperată pentru a lupta împotriva Rusiei.
Într-un nou proiect pentru sprijinul militar acordat Ucrainei, Uniunea Europeană va propune ca un miliard de euro să fie dedicat în mod special muniției, în special proiectilelor de artilerie de 155 mm, potrivit unui document consultat de politico.eu.
UE ajută la aprovizionarea Ucrainei cu arme prin intermediul unui fond de numerar interguvernamental extrabugetar numit „Facilitatea europeană pentru pace”, care este folosit pentru a rambursa țările care exportă arme către Ucraina.
Până în prezent, facilitatea a plătit 3,6 miliarde de euro sub formă de ajutor militar pentru Ucraina, iar țările membre au decis, în decembrie anul trecut, să majoreze finanțarea cu 2 miliarde de euro în 2023. Detalii aici
UPDATE 08.25 Șeful grupului Wagner este „un criminal de război”, susține secretarul american al Justiției
Secretarul american al Justiţiei, Merrick Garland, a declarat miercuri că şeful unităţii paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, este „un criminal de război”, relatează AFP.
„Cred că avem mai mult decât elementele necesare pentru a-mi justifica opinia", a declarat Merrick Garland în cadrul unei audieri în Senat. Detalii aici
UPDATE 08.20 Problemele constatate de statele europene în timp ce caută tancuri Leopard pentru Ucraina
După mai bine de o lună de la unda verde dată de Berlin pentru înzestrarea armatei ucrainene cu tancuri Leopard 2 de producție germană, fluxul de tancuri promis de aliați se lasă așteptat, constată „The New York Times”.
Unele țări au descoperit că tancurile din arsenalul lor fie nu funcționează, fie nu au piese de schimb. De asemenea, liderii politici au întâmpinat o rezistență neprevăzută în cadrul propriilor coaliții și chiar din partea ministerelor lor ale apărării. În plus, unele armate au fost nevoite să apeleze la instructori retrași deja din serviciul activ pentru a-i învăța pe soldații ucraineni cum să folosească tancuri de model vechi. Detalii aici
UPDATE 08.13 Cât de mare e riscul ca Rusia să invadeze Republica Moldova și ce ajutor militar poate da România. Explicațiile unui general NATO
Republica Moldova se simte amenințată de Federația Rusă, iar informații de natură să sporească îngrijorările vin din toate părțile. Generalul (r) Virgil Bălăceanu e sceptic în privința unui atac direct rusesc și explică, pentru „Adevărul”, cum ar putea România să ajute Moldova și din punct de vedere militar.
Tot mai mulți nori negri se adună deasupra Moldovei și a Chișinăului, oraș în care protestele alimentate de ruși cresc în intensitate de la o zi la alta. Pe acest fond, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat Rusia că va continua să încerce destabilizarea Republicii Moldova „prin război hibrid” şi „război informaţional”, dar și mai grav, spune că Moscova vrea să transforme Moldova într-o nouă Ucraină și să o atace. Detalii aici
UPDATE 08.10 China a cerut împreună cu Belarusul o soluționare politică a crizei ucrainene
Președintele chinez Xi Jinping subliniază importanța renunțării la „mentalitatea Războiului Rece”. Detalii aici
UPDATE 06.42 Forțele ruse continuă să aresteze civili ucraineni în teritoriile ocupate pentru a-i folosi drept monedă de schimb în schimburile de prizonieri de război (PoW) cu Ucraina
Şeful Direcţiei Generale de Informaţii Militare Ucrainene (GUR), Kyrylo Budanov, a declarat la 27 februarie că 40% din totalul prizonierilor de război ucraineni sunt civili, inclusiv femei, studenţi, bătrâni, feroviari şi funcționari. Budanov a afirmat că Rusia a capturat 90 la sută din totalul prizonierilor de război în primele zile ale războiului și are în prezent mai mulți prizonieri decât Ucraina din cauza arestării de civili.
Un blogger afiliat la Kremlin a observat, de asemenea, că numărul de ofițeri ucraineni de război a scăzut pe parcursul războiului din cauza incapacității Rusiei de a efectua încercuiri operaționale ale părților critice ale teritoriului ucrainean.
UPDATE 06.28 Oficialii ruși continuă să susțină că producătorii ruși din domeniul apărării își măresc producția pe fondul indicațiilor continue că baza industrială de apărare rusă (DIB) nu poate îndeplini obiectivele economice și militare pe termen lung ale Rusiei
Șeful Russian United Shipbuilding Corporation, Alexey Rakhmanov, a susținut pe 27 februarie că firma sa intenționează să reducă timpul de construcție a submarinelor cu opt până la treisprezece luni și va finaliza construcția submarinelor nucleare care urmează să fie terminate în 2028 cu un an mai devreme.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret pe 27 februarie care reduce planurile de a construi cel puțin trei spărgătoare de gheață din clasa Lider echipate cu reactoare nucleare până în 2035, pentru a produce doar un astfel de spărgător de gheață. Războiul din Ucraina a redus semnificativ stocul armatei ruse de echipamente militare convenționale și în special de vehicule blindate,
UPDATE 06.02 Forțele ruse întăresc poziții la granița internațională din regiunea Belgorod
Statul Major ucrainean a raportat la 1 martie că forțele ruse au desfășurat echipamente inginerești și instalează mine antitanc în Novostroivka Vtoraya și Gorkovskii, regiunea Belgorod - la aproximativ 47 km nord-vest de orașul Harkov. Statul Major ucrainean nu a observat ca forțele ruse să formeze grupuri ofensive în direcția nordului Oblast Harkov, iar astfel de fortificații indică în continuare că forțele ruse nu se pregătesc pentru operațiuni ofensive reînnoite în zonă.
UPDATE 05.50 Forțele ruse au continuat operațiunile ofensive pe linia Kupyansk-Svatove-Kreminna la 1 martie
Ministerul rus al Apărării (MOD) a susținut că forțele ruse au respins trei grupuri de sabotaj și recunoaștere ucrainene în apropiere de Novoselivske (la aproximativ 14 km nord-vest de Svatove) și Tymkivka (aproximativ 20 km la est de Kupyansk).
Postul de știri de stat rus Anna News a raportat că unitățile de artilerie ale Regimentului 488 de infanterie motorizată al Diviziei 144 de infanterie motorizată de gardă (Armata a 20-a de gardă Arme Întrunite) continuă să opereze pe linia Svatove-Kreminna și sprijină atacurile rusești împotriva pozițiilor ucrainene. Statul Major ucrainean a raportat că forțele ucrainene au respins atacurile rusești la nord-vest de Kreminna împotriva Makiivka, Nevske și Chervonopopivka și la sud de Kreminna în Bilohorivka, Shypylivka și Fedorivka.
Un blogger rus a susținut, de asemenea, că luptele sunt în desfășurare în zona Makiivka-Balka Zhuravka. Un alt blogger afiliat la Kremlin a susținut că forțele ucrainene au respins toate atacurile rusești asupra Yampolivka, Terny, Nevske și Makiivka - toate pe o rază de 20 km vest sau nord-vest de Kreminna.
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a susținut că forțele speciale Akhmat, elemente ale Brigăzii a 4-a a Corpului 2 de Armată a Republicii Populare Lugansk și Forțele Aeropurtate Ruse (VDV) au luat cu asalt fortificațiile ucrainene din zona Kreminna. Un blogger rus a remarcat că forțele ucrainene și ruse luptă pentru înălțimi dominante în zona pădurii Kreminna și a remarcat că lupte similare localizate au loc în zona Svatove.
UPDATE 05.33 Surse ucrainene și ruse au raportat că forțele ucrainene au lovit un depozit de muniții rusești în Kadiivka, regiunea Lugansk
Șeful Administrației Oblastului Lugansk, Serhiy Haidai, a raportat că forțele ruse au intensificat utilizarea dronelor kamikaze în direcția Lugansk.
UPDATE 05.07 Forțele ruse au efectuat atacuri la sol în jurul lui Bahmutului pe 1 martie.
Statul Major ucrainean a raportat că trupele ruse continuă să avanseze în direcția Bakhmut și au atacat: orașul; la nord de Bakhmut, lângă Orikhovo-Vasylivka (10 km nord-vest), Dubovo-Vasylivka (6 km nord-vest) și Bohdanivka (8 km nord-vest); la vest de Bakhmut, lângă Ivanivske (5 km vest), Chasiv Yar (10 km vest) și Khromove (3 km vest); și la sud-vest de Bakhmut lângă Bila Hora (15 km sud-vest).
Imaginile geolocalizate postate pe 1 martie confirmă că forțele ruse au făcut progrese la periferia de sud a orașului Bakhmut. Bloggeri ruși au susținut că luptătorii Grupului Wagner și-au consolidat controlul asupra periferiei Yahidne (1 km nord-vest de Bakhmut) și se îndreaptă spre sud-vest spre Khromove, deși forțele ucrainene păstrează accesul la ruta Khromove-Bakhmut.
Bloggeri ruși au susținut, de asemenea, că trupele Wagner au avansat în Bakhmut în apropierea fabricii de procesare a cărnii și până la malul râului Bakhmutivka, care trece prin estul Bakhmutului. Surse ruse continuă să susțină că trupele ruse atacă poziții ucrainene de-a lungul autostrăzii T0504 Kostiatynivka-Chasiv Yar-Bakhmut de lângă Ivanivske și că trupele ucrainene se retrag de la Chasiv Yar.
În timp ce unele surse rusești susțin că situația din Bakhmut se înrăutățește pentru trupele ucrainene, finanțatorul Grupului Wagner Yevgeny Prigojin a susținut că Ucraina transferă un număr mare de rezerve în zonă.
UPDATE 04.43 Oficialii ucraineni continuă să sublinieze că trupele ucrainene au opțiunea de a efectua o retragere controlată din Bahmut dacă se consideră că este cazul
Consilierul prezidențial ucrainean Oleksandr Rodnyanskyi a declarat la 28 februarie că forțele ucrainene se pot retrage strategic din pozițiile din Bahmut, dacă este necesar, dar că o retragere ucraineană din Bahmut nu ar însemna că forțele ruse ar putea să preia rapid Bahmutul.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat anterior pe 20 februarie că Ucraina va continua să dețină Bahmutul, dar „nu cu orice preț”.
ISW a evaluat anterior că apărarea ucraineană a Bahmutului este o operațiune solidă din punct de vedere strategic, care va continua să forțeze trupele ruse. să cheltuiască forță de luptă și echipamente pentru atacuri costisitoare.
UPDATE 04.25 Forțele ruse au continuat atacurile la sol în zona orașului Avdiivka-Donețk la 1 martie
Statul Major ucrainean a raportat că trupele ruse au efectuat acțiuni ofensive fără succes la nord de orașul Donețk, lângă Avdiivka și Kamianka; la periferia de nord-vest a orașului Donețk, lângă Vodyane, Pervomaiske și Nevelske; și la periferia de sud-vest a orașului Donețk, lângă Marinka și Pobieda. Surse ruse au susținut că forțele ruse continuă să lupte în zona Adviivka de lângă Novobakhmutivka (la 12 km nord de Avdiivka) și încearcă să spargă apărarea ucraineană din Avdiivka de pe linia Opytne-Spartak spre sud.
În plus, bloggerii ruși au susținut că luptele sunt în desfășurare în Marinka și că trupele ruse au obținut câștiguri teritoriale nespecificate la periferia de sud și de nord a Marinka.
UPDATE 04.10 Forțele ruse nu au efectuat niciun atac la sol confirmat în vestul oblastului Donețk pe 1 martie
O sursă afiliată Grupului Wagner a postat imagini cu Brigada 155 de Infanterie Navală care operează în apropiere de Vuhledar și a susținut că elementele de infanterie navală încearcă să obțină un punct de sprijin în apropierea zonei miniere din Vuhledar pentru a lansa noi ofensive împotriva așezării.
Un alt blogger rus a postat filmări despre consecințele unui incident în care un tanc rusesc a lovit o mină de lângă Vuhledar, iar echipajul său s-a târât într-un crater de obuz pentru a se ascunde de focul ucrainean.
Bloggerul a susținut că cercetașii Brigăzii 5 de tancuri de gardă separată (Armata 36 Armată combinată, Districtul militar de Est) și infanteriei Brigăzii 37 de infanterie motorizată (Armata 36 Arme Întrunite, Districtul militar de Est) au evacuat tancurile lovite.
UPDATE 03.51 Forțele ruse continuă operațiunile defensive în sudul Ucrainei
Șeful Centrului de presă al Forțelor din Sud din Ucraina, Nataliya Humenyuk, a declarat la 1 martie că forțele ruse formează linii defensive secundare în regiunea Herson, în cazul în care forțele ruse trebuie să se retragă mai departe în spate pe malul de est (stânga) al Niprului, din regiunea Herson.
Statul Major ucrainean a raportat la 1 martie că forțele ruse rămân în defensivă în sudul Ucrainei, dar încearcă să stabilească condiții pentru viitoare operațiuni ofensive, așa cum a notat ISW la 28 februarie. Imaginile publicate pe 28 februarie arată noi tranșee rusești și apărări din beton într-o zonă nespecificată a Oblastului Zaporijia.
UPDATE 03.33 Forțele ucrainene au continuat să țintească zonele din spatele liniilor rusești din sudul Ucrainei la 1 martie
Ministerul rus al Apărării (MOD) a susținut că apărarea antiaeriană rusă și sistemele de război electronic au doborât 10 UAV-uri ucrainene în timpul unui mare atac cu UAV împotriva Crimeei. Un blogger rus a susținut că forțele ruse au doborât opt drone lângă Yevpatoria (la intersecția autostrăzilor R25, T0111 și T0108) și Saky (la 20 km sud-est de Evpatoria de-a lungul R25).
Primarul ucrainean al Melitopolului, Ivan Fedorov, a raportat că forțele ucrainene au lovit baza aeriană Melitopol din regiunea Zaporijia la 1 martie și au efectuat peste o duzină de lovituri împotriva aerodromului, de când forțele ruse au ocupat prima dată baza aeriană. Forțele ruse au continuat să efectueze focuri de rutină la vest de Hulyaipole și în regiunile Dnipropetrovsk, Herson și Mykolaiv la 1 martie.
UPDATE 02.57 ISW evaluează că Putin a permis comunității ultranaționaliste să-și extindă influența în detrimentul Ministerului Apărării Rusiei, astfel încât Kremlinul să poată folosi rețelele prestabilite ale comunității pentru a recruta voluntari
Kremlinul caută probabil să atenueze și mai mult respingerea din partea comunității ultranaționaliste pro-război, care continuă să-l privească pe Putin ca pe facilitatorul războiului, în ciuda criticilor lor cu privire la conduita războiului. Duma de Stat va adopta probabil aceste amendamente pe 14 martie, având în vedere anunțul lui Volodin.
Kremlinul ar putea folosi aceste amendamente pentru a promova autocenzura în rândul bloggerilor selecționați ale căror circumscripții nu mai sunt necesare pentru campaniile sale de generare de forță sau de crowdfunding, sau ale căror critici au depășit toleranța Kremlinului pentru criticile deschise. Totuși, nu este clar în ce măsură astfel de măsuri ar speria bloggerii ruși la autocenzură.
Fostul ofițer rus (și critic avid al lui Putin) Igor Girkin a batjocorit anunțul lui Volodin, declarând că va începe să își ceară scuze pentru criticile sale anterioare la eșecurile militare ale Rusiei și să își retragă sarcastic criticile. Cu toate acestea, un blogger afiliat la Kremlin a sărbătorit amendamentele, menționând că Putin încearcă să prevină diviziunile în societate pentru a îmbunătăți efortul de război.
UPDATE 02.24 Președintele belarus Aleksandr Lukașenko și președintele chinez Xi Jinping au semnat pe 1 martie un pachet de 16 documente care ar putea facilita evaziunea rusă a sancțiunilor prin canalizarea ajutorului chinez către Rusia prin Belarus
Documentele includ o strategie pentru dezvoltarea industrială comună belarusă-chineză, un document privind cooperarea științifică și tehnică belarusă-chineză pentru 2023-2024 și un memorandum de înțelegere privind proiectele comune care utilizează împrumuturi guvernamentale chinezești. Lukașenko a declarat că Belarus este interesat de aprofundarea cooperării cu China în ceea ce privește dezvoltarea tehnologică, inclusiv crearea de întreprinderi mixte, modernizarea întreprinderilor din Belarus cu tehnologii moderne chineze și comerțul cu bunuri și servicii.
Lukașenko a declarat că producătorii din Belarus sunt interesați să studieze „competențele și tehnologiile companiilor chineze în formarea unei baze de componente, producția de motoare, transmisii, osii, alte componente și ansambluri”.
UPDATE 01.18 Autoritățile de ocupație ruse ar putea încerca să constrângă și mai mult prezența Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) la Centrala Nucleară Zaporizhzhia (ZNPP) pentru a obliga recunoașterea de facto a dreptului de proprietate rusesc asupra centralei
AIEA a anunțat pe 10 februarie că a amânat o rotație planificată a personalului la misiunea AIEA la ZNPP din cauza preocupărilor de securitate. Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat pe 20 februarie că situația rămâne instabilă și pe 28 februarie că 20 de detonări au avut loc în apropierea ZNPP, decuplând pentru scurt timp o linie electrică de rezervă de la ZNPP și subliniind „situația fragilă” a ZNPP.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe (MAF), Maria Zakharova, a susținut pe 22 februarie că Departamentul ONU pentru Siguranță și Securitate a amânat pe termen nelimitat rotația personalului AIEA fără un motiv întemeiat, susținând că Rusia se angajează să asigure trecerea în siguranță a personalului AIEA la ZNPP. Oficialul de ocupație al regiunii Zaporijia, Vladimir Rogov, a susținut la 1 martie că agențiile de informații occidentale au întrerupt rotația de rutină a misiunii AIEA pentru a acuza Rusia că creează obstacole pentru AIEA.
Oficialii ruși și de ocupație au criticat anterior prezența AIEA la ZNPP, cum ar fi Rogov acuzând AIEA în ianuarie că joacă un rol politic la ZNPP pentru a sprijini Ucraina. Autoritățile ruse și de ocupație probabil intenționează să folosească fie personalul AIEA posibil prins în capcană, fie o prezență redusă a AIEA la centrală pentru a forța recunoașterea internațională a dreptului de proprietate rusesc asupra fabricii. Autoritățile ruse și de ocupație ar putea încerca, de asemenea, să descurajeze o posibilă viitoare contraofensivă ucraineană în sudul Ucrainei prin escaladarea amenințărilor la adresa ZNPP.
UPDATE 00.29 Politico a raportat că președintele sârb Aleksandar Vučić se pare că reconsideră legăturile strânse ale Serbiei cu Rusia, stimulat parțial de eforturile continue subversive și de recrutare ale Grupului Wagner în Serbia și demonstrând costurile economice și informaționale internaționale impuse lui Putin de invazia sa în Ucraina
Politico a scris la 1 martie că Vučić încearcă să facă apel atât la Rusia, cât și la instituțiile occidentale, pentru a continua aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, refuzând în același timp să impună sancțiuni împotriva Rusiei, dar Vučić a spus că Serbia trebuie să facă „alegeri dificile” în curând. Vučić a condamnat Grupul Wagner și a declarat că autoritățile sârbe vor aresta toți sârbii care au luptat pentru Grupul Wagner în Ucraina.
Vučić i-a caracterizat pe participanții la un protest susținut de Wagner la Belgrad ca fiind anti-sârbi și a fost organizat actori străini nespecificați. Vučić a dat verde la 17 februarie planului condus de SUA de normalizare a relațiilor cu Kosovo, stat pe care Serbia nu îl recunoaște oficial, și a declarat că Serbia va rămâne pe calea aderării la UE. Un blogger rus a distribuit articolul Politico și l-a criticat pe președintele rus Vladimir Putin pentru că a transformat Rusia într-un „stat paria” de care până și „state frățești tradiționale se îndepărtează”.
ȘTIRE INIȚIALĂ O investigație a New York Times (NYT ) asupra pierderilor catastrofale rusești în timpul recentei ofensive ruse de lângă Vuhledar indică faptul că armata rusă rămâne în imposibilitatea de a rezolva rapid provocările generate de pierderile grave de personal și echipamente
NYT a scris la 1 martie că oficialii ucraineni au raportat că forțele ruse au continuat să facă greșeli grave și să avanseze în coloane de tancuri în ambuscadele ucrainene în ofensiva rusă recentă de trei săptămâni de lângă Vuhledar, pe care sursele ucrainene au caracterizat-o drept cea mai mare bătălie cu tancuri a războiului de până acum.
NYT au raportat că forțele ruse au pierdut cel puțin 130 de tancuri și vehicule blindate de transport de trupe (APC) în timpul ofensivei de trei săptămâni, forțându-le să recurgă în ultima săptămână la atacuri frontale ale infanteriei. Trupele ucrainene și-au dezvăluit tactica la NYT, afirmând că au ademenit forțele ruse în zonele de distrugere înainte de a imobiliza coloanele rusești și de a le canaliza îpe drumurilor încărcate de mine, înainte de a le distruge cu artilerie - inclusiv HIMARS, folosit de obicei împotriva țintelor statice din spate.
Elementele ruse desfășurate în zona Vuhledar, în primul rând Brigada 155 de infanterie navală, sunt în principal echipate cu personal mobilizat slab pregătit care a suferit pierderi masive în această zonă în octombrie 2022 și din nou în februarie 2023. ISW a raportat anterior despre pierderile rusești în apropiere de Vuhledar și a evaluat că sunt emblematice pentru incapacitatea armatei ruse de a învăța din eșecurile sale.