LIVE TEXT | Război în Ucraina. Un nou atac masiv rusesc cu drone și rachete: SUA au pregătit o strategie secretă pentru Ucraina
0Forțele aeriene ale Ucrainei au anunțat marți dimineață că au doborât 29 din cele 31 de drone lansate de Rusia, precum şi o rachetă de croazieră. Valurile de atacuri în timpul nopţii de luni spre marți au durat mai bine de trei ore. UE oferă un ajutor de cinci miliarde de euro pentru Ucraina după reuniunea istorică a miniștrilor săi de Externe la Kiev.

UPDATE 19.45 Noul „ucigaș de drone” care poate ajuta Ucraina să facă față barajelor rusești cu Shahed VIDEO
O companie australiană a dezvoltat un nou tip de armă, supranumită „ucigașul de drone”, care ar putea ajuta Ucraina să facă față barajelor de drone kamikaze de tip Shahed ale Rusiei la un cost redus. Detalii aici
UPDATE 18.15 Rusia acuză România la ONU că nu respectă drepturile unor minorități
În cadrul Consiliului Drepturilor Omului din cadrul ONU, de la Geneva, delegația Rusiei a acuzat România că încalcă drepturile unor minorități și a votat împotriva raportului privind drepturile omului în România.
România nu a fost singura țară acuzată de Rusia, aceasta declarându-se îngrijorată și de problemele din Muntenegru. Detalii aici
UPDATE 18.10 Kremlinul consideră „greşită'' decizia Armeniei de a ratifica aderarea la Curtea Penală Internaţională
Kremlinul a calificat marţi drept „greşită” decizia Armeniei, aliat istoric al Moscovei, de a ratifica aderarea la Curtea Penală Internaţională (CPI), o instanţă care a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin, informează AFP, citată de Agerpres.
„Ne îndoim că aderarea Armeniei la Statutul de la Roma ar fi corectă din punct de vedere al relaţiilor bilaterale. Continuăm să credem că este vorba de o decizie greşită”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. Detalii aici
UPDATE 17.10 Zelenski vizitează unul dintre cele mai fierbinți sectoare ale frontului din Ucraina
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi o vizită în sectorul localităţilor Kupiansk şi Lîman, ţintă a unei ofensive a trupelor ruse, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Astăzi, facem o vizită la brigăzile noastre care efectuează misiuni de luptă într-una din zonele cele mai fierbinţi, cea de la Kupiansk şi Lîman”, a scris Zelenski pe contul său de Telegram, unde a publicat şi un filmuleț în care el apare alături de militari în ceea ce pare a fi un adăpost fortificat.

Şeful statului ucrainean dezvăluie că a „discutat despre situaţia operaţională de pe front, chestiuni de actualitate şi nevoi cu comandanţii de brigadă şi luptătorii”.
Forţele armate ale Kievului desfăşoară de la începutul lunii iunie o contraofensivă în estul şi sudul Ucrainei, dar în sectorul Kupiansk sunt în defensivă. Detalii aici
UPDATE 16.55 Fotograful pe care rușii au încercat să-l omoare pentru că a rămas în Mariupol pentru a spune adevărul
În pofida haosului și carnagiului provocate de ruși în orașul-port Mariupol, fotoreporterul Mstislav Cernov a rămas să-și facă meseria, oferind lumii întregi imagini de la fața locului.
Una dintre cele mai cunoscute fotografii surprinse de Cernov în acele zile este cu siguranță cea a femeii gravide în vârstă de 32 de ani care a fost salvată pe o targă improvizată din maternitatea din Mariupol, bombardată de inamic. Ipostaza îngrozitoare în care a fost surprinsă Irîna Kalinina este o altă dovadă a atrocităților comise de invadatorii ruși în Ucraina.

Mstislav și doi colegi de la Associated Press - Evgheni Maloletka și Vasilisa Stepanenko - au fost singurii jurnaliști rămași în Mariupol după lansarea asediului rusesc, încă din primele zile ale războiului declanșat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei, la 24 februarie 2022. Detalii aici
UPDATE 16.53 Lecțiile pe care Ucraina le poate învăța de la aderarea României la UE. Cele mai mari provocări ale Kievului
Bogdan Prelipcean a folosit primii săi bani din salariu pentru a-și ajuta părinții să construiască o baie interioară. Un deceniu și jumătate mai târziu, românul în vârstă de 33 de ani are un apartament nou, două mașini și o motocicletă.
Această transformare este rezultatul a ceva la care mai mult de 100 de milioane de oameni din Europa de Est au visat încă de la căderea Cortinei de Fier: Aderarea la Uniunea Europeană i-a îmbogățit țara, scrie bloomberg.com.
Liderii UE se întâlnesc săptămâna aceasta la Granada, în Spania, pentru a lua în considerare un alt val de extindere, în contextul în care un nou guvern pro-rus urmează să preia puterea în Slovacia, iar SUA se luptă să aprobe acordarea unui ajutor suplimentar Kievului. Dar, cu toate acestea, acest vis începe să pâlpâie din nou în Ucraina devastată de război, în Moldova vecină și în Balcanii de Vest. Detalii aici
UPDATE 15.45 Luminiţa Odobescu, decorată de Volodimir Zelenski. A primit Ordinul Prinţului Iaroslav cel Înţelept
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a primit luni, la Kiev, Ordinul Prinţului Iaroslav cel Înţelept, din partea preşedintelui Volodimir Zelenski.
„Sunt extrem de onorată să primesc Ordinul Prinţului Iaroslav cel Înţelept din partea preşedintelui Zelenski. Rămân profund dedicată să muncesc neobosit, în contextul în care Ministerul Afacerilor Externe român promovează viitorul european şi euroatlantic al Ucrainei", a scris şefa diplomaţiei române pe Twitter. Detalii aici
UPDATE 15.40 Damen a dat în judecată guvernul olandez pentru sancțiunile impuse Rusiei
Grupul Damen Shipyards Group NV a decis să dea în judecată Guvernul de la Haga pentru presupusele pierderi provocate afacerilor sale de sancţiunile impuse Rusiei, scrie Bloomberg.
Damen Shipyards Group NV vrea să obţină despăgubiri pentru că "suferă pagube" de pe urma sancţiunilor, a precizat purtătorul de cuvânt al companiei Rick van de Weg.
Şantierele Damen sunt o companie de familie înfiinţată în 1927. Compania construieşte o gamă largă de nave, de la nave de război până la nave de dragare şi vinde, de asemenea, iahturi de lux unor magnaţi, precum oligarhul rus Oleg Tinkov.
Chiar dacă susţine că a avut de suferit de pe urma sancţiunilor, Damen a înregistrat rezultate solide anul trecut. Detalii aici
UPDATE 15.35 Varșovia și Kievul permit accelerarea tranzitului cerealelor ucrainene prin Lituania
Varșovia și Kievul au anunțat, marți, decizia cu privire la tranzitul cerealelor ucrainene, ce implică Lituania și are potențialul de a schimba jocul în domeniul comerțului cu cereale. Este primul acord între cele două țări de la anunțarea, la mijlocul lunii septembrie, a embargoului polonez asupra importurilor de cereale ucrainene, potrivit AFP. Detalii aici
UPDATE 15.01 Armenia sfidează Rusia și aderă la Curtea Penală Internațională
Parlamentul Armeniei a ratificat marți Statutul de la Roma, actul fondator al Curții Penale Internaționale (CPI). Potrivit unei purtătoare de cuvânt a Parlamentului, 60 de deputați s-au pronunțat pentru ratificarea Statutului de la Roma al CPI, iar 22 au fost împotrivă, relatează Reuters. Detalii aici
UPDATE 14.59 Putin promite salarii duble, dar degeaba: Oficialii ruși nu se înghesuie să lucreze în teritoriile ocupate în Ucraina
Oficialii ruși sunt reticenți în a se transfera în regiunile ucrainene anexate de Moscova în pofida faptului că sunt ademeniți cu salarii duble, relatează publicația independentă Meduza, care citează două surse de la Kremlin.
Regimul Putin încearcă să transfere oficiali din Rusia în teritoriile ocupate în regiunile Herson, Donețk, Luhansk și Zaporojie, dar se contruntă cu reticența acestora, chiar și în pofida dublării salariului.
Principalul motiv al refuzului de transfer în Ucraina îl constituie teama de a lucra într-o zonă de război, mai ales în contextul contraofensivei ucrainene, explică Meduza. Detalii aici
UPDATE 13.25 De ce a lipsit șeful diplomației poloneze de la reuniunea miniștrilor de Externe din UE organizată la Kiev
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, şi-a explicat absenţa de la reuniunea informală a omologilor săi din UE desfăşurată luni la Kiev prin „declinul relaţiilor bilaterale” pe care îl traversează ţara sa şi Ucraina.
Rau a explicat într-o intervenție la televiziunea poloneză că „în politica bilaterală între ţări există perioade de creştere şi de declin”. „În prezent”, legăturile dintre Varşovia, până acum unul dintre principalii susţinători ai Ucrainei împotriva invaziei ruse, şi Kiev „intră într-o perioadă de declin”, a adăugat el. Detalii aici
UPDATE 12.55 Atac masiv cu drone și rachete împotriva Ucrainei: Incendii la două companii. Rușii acuză un atac cu muniții cu dispersie
Ucraina a doborât 29 din cele 31 de drone lansate de Rusia, precum şi o rachetă de croazieră, au anunţat marţi dimineață forţele sale aeriene. Cele mai multe dintre drone au vizat regiunile Mîkolaiv şi Dnipropetrovsk, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, guvernatorul regiunii ruse Briansk, Aleksandr Bogomaz, susține că ucrainenii au bombardat marţi satul Klimovo, la granița cu Ucraina, cu muniţii cu dispersie, distrugând mai multe case. Detalii aici
UPDATE 10.45 Politico: Departamentul de Stat al SUA a pregătit o strategie secretă pentru Ucraina. Care este planul americanilor
Oficialii din administrația lui Joe Biden sunt mult mai preocupați de corupția din Ucraina decât spun public. Acest lucru este dovedit de un document strategic confidențial al SUA, care a ajuns în mâinile jurnaliștilor de la Politico. Detalii aici
UPDATE 09.00 Întâlnire istorică a miniștrilor de Externe din UE la Kiev: „Nu ne lăsăm intimidați de rachete sau drone“. Ucraina primește ajutor de 5 miliarde de euro
Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, a anunțat că Ucraina va primi ajutor militar de 5 miliarde de euro, precum și ajutor pentru antrenamentul piloților de luptă, relatează The Guardian. Detalii aici
UPDATE 05.45 Ajutorul Statelor Unite pentru Ucraina, în pericol
Lipsa finanțării pentru continuarea sprijinului pentru Ucraina în bugetul interimar al SUA , aprobat la sfârșitul săptămânii trecute, a arătat diviziunea evidentă în cadrul Partidului Republican al SUA. Lunile următoare vor fi critice în ceea ce privește sprijinul pentru Kiev, scrie Politico.

Potrivit autorilor articolului, hotărârea de săptămâna trecută a fost o trezire dură pentru republicani, care au înțeles profunzimea diviziunilor interne. Ucraina, în special, a fost o victimă a acestor lupte interne, iar liderii Senatului încearcă acum să minimizeze pagubele după ce au refuzat ajutorul Ucrainei, adaugă sursa.
UPDATE 02.34 Rusia a lansat mai multe roiuri de drone deasupra Ucrainei
Ucraina a fost atacată în cursul nopții de Rusia folosind drone Shahed. Forțele militare ale Ucrainei au raportat mai multe roiuri de drone, care se deplasează spre Ucraina dinspre Marea Neagră. Ucraina a declanșat alerta aeriană în regiunile Nikolaev, Herson, Dnipro, Zaporojie, Donețk, scrie agenția Unian.
UPDATE 01.25 România, văzută prin ochii unui copil fugit din calea războiului: „Românii sunt foarte amabili, deschiși și săritori”
România, văzută prin ochii unui copil fugit din calea războiului: „Românii sunt foarte amabili, deschiși și săritori” Daniil are 12 ani și este unul dintre cei 50.000 de copii ucraineni care, de la începutul războiului, trăiesc în România și încearcă să se adapteze la o nouă viață. El a povestit pentru „Adevărul“ ce înseamnă pentru un copil să o ia de la zero aici. Detalii aici
UPDATE 00.43 Sistemele de apărare aeriană au distrus o dronă ucraineană deasupra regiunii Briansk
Guvernatorul regiunii, Alexander Bogomaz, a anunțat pe contul său Telegram, că o dronă ucraineană a fost distrusă de un sistem de apărare aeriană deasupra districtului Trubcevsk, Regiunea Briansk, scrie TASS.
UPDATE 22.31 Erou român mort într-un lagăr din Rusia, contestat în instanță cu argumente Wikipedia. Fiul lui Mihai Daisa a dat AJPIS în judecată
Fiul unui soldat român care a murit într-un lagăr din Rusia în Al Doilea Război Mondial, în vârstă de 81 de ani, se judecă cu statul român pentru a primi indemnizația de urmaș. Reprezentantul unei instituții l-a combătut cu un citat de pe Wikipedia. Detalii aici
UPDATE 21.50 Rusia, acuzată că s-a amestecat în alegerile legislative din Slovacia: „O ingerință inacceptabilă”
Bratislava a denunțat că Moscova s-a amestecat în alegerile sale legislative, care au avut loc sâmbătă, 30 septembrie, și a convocat un oficial al reprezentanței diplomatice ruse pentru a protesta față de afirmațiile făcute de liderul serviciului de informații externe al Rusiei, Serghei Narîșkin, relatează Al Jazeera. Detalii aici
UPDATE 19.59 Confruntare între o unitate locală ucraineană de forțe speciale și un post de control al poliției din Harkov VIDEO
Membrii unei unități ucrainene locale de operațiuni speciale au preluat temporar controlul asupra unui punct de control al poliției sub amenințarea armei, relatează Kyiv Post.
Confruntarea a avut loc pe 29 septembrie, la nord de Harkov.
Într-un videoclip distribuit pe scară largă pe rețelele de socializare ucrainene, două vehicule 4x4 sunt văzute oprind la punct de control al poliției, la periferia orașului. Din ele coboară bărbați în uniformă militară cu pistoale și puști automate care le ordonă polițiștilor să se întindă la pământ. Detalii aici
UPDATE 19.55 Rusia forțează frontiera României: cât de mare e pericolul
Nu e vorba doar de bucățile de drone rusești care cad în număr tot mai mare pe teritoriul țării sau de dronele rusești care sfidează frontiera NATO, ci și de alte semne, care sugerează că Bucureștiul trebuie să știe ce să facă dacă agresiunea se aproprie și mai mult de România. Detalii aici
UPDATE 19.25 Zelenski: Înfrângerea Rusiei depinde de cooperarea între Ucraina și UE
Victoria Ucrainei în faţa Rusiei depinde de cooperarea între Kiev şi Uniunea Europeană, a declarat Volodimir Zelenski în faţa miniştrilor de Externe din blocul comunitar care s-au reunit luni în capitala Ucrainei.
„Sunt sigur că Ucraina şi întreaga lume liberă sunt capabile să învingă în această confruntare. Dar victoria noastră depinde în mod direct de cooperarea noastră”, a spus şeful statului ucrainean, citat într-un comunicat.
Volodimir Zelenski a prezentat o serie de măsuri ce ar contribui la încheierea războiului, printre care extinderea sancţiunilor împotriva Iranului, furnizor de drone explozive utilizate masiv de Rusia pentru loviturile sale contra Ucrainei, transmite AFP, potrivit Agerpres. Detalii aici
UPDATE 19.10 Case conspirative ale spionilor lui Putin au fost dezvăluite din greșeală
Un document publicat din greșeală pe site-ul Primăriei Moscovei dezvăluie adresele unor clădiri militare și apartamente folosite de serviciile secrete rusești, relatează Newsweek, care citează portalul The Dossier Center.
Documentul respectiv conține o listă de clădiri și apartamente cu uz „special” din Moscova și Sankt Petersburg care trebuie ferite cu orice preț de pene de electricitate, precizează The Dossier Center. Lista se întinde pe 434 de pagini și este aprobată de primarul Moscovei, Serghei Sobianin. Alte două semnături de pe document aparțin șefului Departamentului de Locuințe din Primăria Moscovei, Viaceslav Torsunov, și șefului companiei de electricitate Mosenergosbit.
Potrivit The Dossier Center, documentul oferă informații despre facilități guvernamentale extrem de secrete, locuințe aparținând unor ofițeri GRU (Directia Principală din cadrul Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse) și din serviciul de protecție al demnitarilor ruși, un depozit de muniții și multe altele. Detalii aici