Linia verde pentru românii din Spania, funcţională în două săptămâni
Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu a anunţat că linia telefonică pentru informarea muncitorilor români din Spania şi nu numai cu privire la restricţiile de pe piaţa muncii, va fi funcţională în maximum două săptămâni, informează Mediafax.
Decizia a fost luat prin aprobarea unui memorandum în şedinţa de ieri a Guvernului, după ce autorităţile spaniole au anunţat că vor reintroduce pentru muncitorii români restricţiile existente înainte de 1 ianuarie 2009.
"Din discuţiile pe care le-am avut săptămâna trecută la Madrid cu autorităţile spaniole, dar şi cu comunităţile de români din Spania, am constatat că există o stare de confuzie în rândul românilor legată de modul în care vor fi aplicate aceste măsuri şi am realizat că instrucţiunile de aplicare date de autorităţile spaniole nu sunt foarte clare. În acest sens, am decis înfiinţarea acestei linii telefonice la care românii din Spania, dar şi din România pot suna gratuit în aşa fel încât să nu apară niciun fel de abuzuri pentru cei care se află acum în Spania", a arătat Lăzăroiu.























































