Laureatul belarus al Premiului Nobel pentru Pace Ales Beliaţki, pus sub acuzare pentru „contrabandă“
0Colaureatul Premiului Nobel pentru Pace Ales Beliaţki, este pus sub acuzare în Belarus într-un dosar de "contrabandă" pentru care riscă 12 ani de închisoare, a anunţat luni ONG-ul său Viasna, informează AFP, citat de Agerpres.

Beliaţki, care se află în detenţie în Belarus din iulie 2021 în Belarus, figurează în acest dosar alături de alţi colaboratori, unii fiind arestaţi şi un al treilea se află în exil în străinătate, potrivit Viasna. "Ei riscă între 7 şi 12 ani de închisoare", a precizat organizaţia într-un comunicat.
Beliaţki şi colaboratorii săi sunt acuzaţi că au tranzitat "în grup organizat" frontiera belarusă având asupra lor "o mare cantitate de numerar" şi că "au finanţat acţiuni colective ce au adus grave prejudicii ordinii publice".
Data procesului nu a fost încă fixată, a mai transmis ONG-ul.
Acest nou dosar este perceput de mulţi drept o răzbunare a preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, la putere din 1994, și aliat al Moscovei, care vrea să reprime orice formă de critică, mai ales după ampla mişcare de contestare post-electorală din vara lui 2020.
Ales Beliaţki a primit anul acesta Premiul Nobel pentru Pace pentru eforturile sale de apărare a drepturilor omului. Colaureați au fost centrul rus Memorial şi ONG-ul Centrul ucrainean pentru libertăţi civile.
Minskul a denunţat acest premiu drept "o decizie politică".
Fondată în 1996 în timpul amplelor manifestaţii pro-democraţie din Belarus, Viasna şi-a început activitatea oferind ajutor persoanelor aflate în detenţie şi apropiaţilor lor. Ulterior, activitatea ONG-ului s-a extins la apărarea drepturilor omului într-o ţară unde abuzurile de acest fel iau forme generalizate.