Kremlinul infirmă un posibil armistițiu de Anul Nou pe frontul din Ucraina. Peskov: „Până acum nu a fost discutat”

0
Publicat:

Kremlinul nu a discutat până în prezent posibilitatea unui armistițiu temporar pe frontul din Ucraina cu ocazia sărbătorilor de Anul Nou, a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov. 

 Dmitri Peskov FOTO: Profimedia
Dmitri Peskov FOTO: Profimedia

Întrebat de jurnaliști dacă Rusia va institui „un armistițiu” de sărbători, Peskov a precizat că această idee nu a fost pusă în discuție și că, în prezent, se desfășoară un „proces complet diferit”. 

Potrivit oficialului rus, probabil este vorba despre negocieri între părți și despre discuțiile privind așa-numitul „plan de pace”, scrie focus.

De-alungul timpului, Moscova a mai anunțat armistiții temporare dedicate unor date simbolice. În mai, de Ziua Victoriei, Ministerul Afacerilor Externe rus a anunțat un armistițiu de trei zile, care însă nu a fost respectat pe teren.

Pe 2 decembrie, trimisul fostului președinte american Donald Trump, Steve Witkoff, a avut discuții la Moscova cu Vladimir Putin.

Kremlinul a anunțat că a primit patru documente suplimentare, pe lângă planul original de pace american. Tot în aceeași zi, NBC News a publicat trei condiții ale planului de pace cu care Rusia nu ar fi fost de acord.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite