Justiţia franceză repinge expulzarea unei tabere de romi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul de mare instanţă din regiunea Bobigny a respins cererea prefecturii de expulzare a romilor de pe un teren al statului. Romii fuseseră instalaţi acolo după ce un incendiu a distrus hangarul în care se adăposteau, ucigând un copil, informează Le Monde, preluat de AFP.

Pe 26 mai, organizaţia Médecins du monde (MDM) a ridicat la Saint-Denis (departamentul Seine-Saint-Denis) şapte corturi de urgenţă pentru a adăposti 116 romi, majoritatea originari din România, printre care 41 copii şi cinci femei însărcinate.

Tribunalul din Bobigny a decis luni că organizaţia a intervenit în scop umanitar, pentru salvarea unor persoane în dificultate, furnizându-le ajutor medical şi material şi instalându-le corturi în aşteptarea unei soluţii permanente.

La 10 iulie, prefectul din Seine-Saint-Denis a anunţat, după o reuniune cu aleşii locali, construirea de noi 'sate de inserţie' a romilor în departament şi instituirea unui mecanism care să permită actualizarea situaţiei acestora.

Din 2007, în Seine-Saint-Denis funcţionează experimental trei astfel de sate, care găzduiesc mai ales familii de romi dornice să-şi caute locuri de muncă şi să îşi şcolarizeze copiii.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite