Jeremy Corbyn anunţă că Partidul Laburist va susţine rămânerea Regatului Unit în UE în cazul unui nou referendum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jeremy Corbyn FOTO EPA-EFE
Jeremy Corbyn FOTO EPA-EFE

Liderul Partidului Laburist, din opoziţie, Jeremy Corbyn, a anunţat că partidul său va susţine rămânerea Marii Britanii în UE în cazul în care va avea loc un nou referendum, relatează The Guardian.

Corbyn s-a aflat recent sub presiune pentru a duce Partidul Laburist într-o direcţie clară anti-Brexit.

Într-un comunicat transmis marţi prin email membrilor de partid, el nu a făcut referire la ce abordare ar avea partidul în cazul unor alegeri generale. Însă a precizat că dacă va fi convocat un referendum în care cetăţenii vor avea de ales între acordul negociat de viitorul premier sau rămânerea în UE, Partidul Laburist va susţine rămânerea în blocul european.

Corbyn a scris: „Oricine va fi prim-ministru ar trebui să fie destul de încrezător încât să supună acordul unui vot public”.

„Dacă acest lucru va avea loc, vreau să precizez că Partidul Laburist va susţine rămânerea Marii Britanii în UE în defavoarea acordului negociat de conservatori sau o ieşire fără niciun acord”, a adăugat el.

Sindicatele au publicat luni un comunicat în care sugerează că Partidul Laburist ar trebui să încerce să îşi negocieze propriul acord al Brexitului, unul mai bun, iar apoi să supună acest acord unui vot.

„Problema Brexitului a divizat comunităţile şi uneori chiar partidul nostru”, a afirmat Corbyn. El a apărat însă poziţia partidului din ultimii trei ani, argumentând că trebuia respectat rezultatul referendumului din 2016.

„Partidul Laburist a ajuns la un plan de compromis care ar uni ţara în baza unei uniuni vamale, o piaţă unică puternică şi protejarea reglementărilor de mediu şi drepturilor la locul de muncă. Continuăm să credem că este o alternativă bună care ar putea uni ţara”, a afirmat Corbyn.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite