Iulia Timoşenko: „Ucraina se îndreaptă către dictatură“
0Fostul premier Iulia Timoşenko a vorbit, de pe patul de spital, despre situaţia în care se află ţara ei, specificând totodată că intenţionează să participe la alegerile prezidenţiale din 2015, pentru ca poporul să aibă ocazia să o „judece“.
„Persecuţia orchestrată în cele mai mici detalii ale cărei victime suntem eu însămi şi prietenii din opoziţie nu este decât o mică parte a unei strategii globale puse în scenă de conducătorii din partidul aflat la putere“, a declarat Iulia Timoşenko, în cursul unui interviu acordat revistei „Politique internationale“.
„Este o dovadă că sunt o personalitate politică importantă: împiedicându-mă să particip la viaţa politică şi, mai ales, la ultimele alegeri legislative organizate în octombrie 2012, regimul caută să se protejeze faţă de orice formă de opoziţie. Preşedintele şi acoliţii săi ştiu foarte bine că am capacitatea de a redresa ţara şi de a reuni forţele care se opun instaurării dictaturii în Ucraina. Represiunea al cărei obiect sunt, la fel ca şi alte persoane private de libertate, se datorează faptului că noi combatem logica lor canibală, corupţia şi manipularea legii“.
Timoşenko a precizat că starea sa de sănătate este în continuare una precară.
„Starea mea de sănătate nu se îmbunătăţeşte. Aşteptăm cu nerăbdare decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului şi sperăm că decizia sa va pune capăt represiunii brutale fără cel mai mic fundament legal“, a spus ea.
„Principala problemă“, a subliniat fostul premier, „nu este cazul meu ori al personalităţilor politice din partidul meu care au fost obiectul persecuţiilor. Repet : este o dovadă, printre altele, că ţara mea se îndreaptă spre o nouă formă de dictatură. Problema este că Ucraina şi alte foste state sovietice se îndreaptă către dictatură. Trebuie găsită o metodă pentru a ne opune acestui fenomen. Dacă nu, toate aceste ţări vor fi antrenate într-o spirală de corupţie generalizată“.
Întrebată dacă va candida la alegerile prezidenţiale din 2015, ea a răspuns că doreşte să îi ofere astfel poporului ocazia de a o judeca.
„Pe 7 decembrie 2012, opoziţia unită a anunţat că îmi va susţine candidatura. Este o mare responsabilitate şi onoare pentru mine. Sigur, mă aşteaptă obstacole importante. Dar am făcut mereu faţă acestor obstacole.
Am opus mereu rezistenţă celor care încercau să mă distragă de la scopurile mele şi de la visele mele pentru viitorul Ucrainei. Intenţiile mele au fost mereu clare şi transparente. Curtea Europeană, sper, îmi va permite să fiu judecată de popor, care ar trebui să se pronunţe asupra politicii mele şi celei a partidului meu cu ocazia unor alegeri libere şi echitabile“, a încheiat Timoşenko.