În ultimele două săptămâni, 80 de ofiţeri ruşi au fost ucişi în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
rusia decese

În ultimele două săptămâni, numărul ofiţerilor superiori ai armatei ruse care au murit în Ucraina a crescut brusc . scrie publicaţia rusă VVS , care ţine o listă cu numele militarilor ruşi morţi în Ucraina .

Începând cu 22 iulie, jurnaliştii publicaşiei au reuşit să confirme informaţii despre 4.940 de soldaţi şi ofiţeri morţi. Din cei 4.940 de soldaţi ruşi identificaţi care au murit în Ucraina, 852 sunt ofiţeri. În ultimele două săptămâni, peste 80 de ofiţeri, inclusiv 10 colonei, au murit.

După cum au calculat jurnaliştii publicaţiei, în ultimele trei luni ponderea ofiţerilor în totalul soldaţilor ruşi morţi a scăzut treptat de la 20% în martie şi aprilie la 17% în iunie şi iulie. În prezent, a apărut din nou tendinţa de creştere a pierderilor în rândul eşalonului de comandă al armatei ruse.

Piloţii militari, elita oricărei armate, se remarcă printre ofiţerii morţi. Antrenamentul unui pilot de vânătoare poate dura de la 15 la 17 ani şi costă 12-14 milioane de dolari. Până la sfârşitul lunii iulie, Rusia pierduse cel puţin 50 de piloţi militari (inclusiv navigatori şi mecanici de zbor). 80% dintre sunt pierderi ale echipajelor aeronavelor de luptă.

Acest lucru se datorează faptului că în Ucraina au sosit sisteme de artilerie de înaltă precizie, inclusiv sistemele americane de lansare de rachete multiple HIMARS, care sunt capabile să aplice lovituri mai precise asupra posturilor de comandă, punctelor de control şi poziţiillor din spatele liniei frontului armatei ruse.

Odată cu achiziţionarea de arme de artilerie de înaltă precizie, în special HIMARS MLRS, armata ucraineană a început să lovească în spatele linie ocupanţilor ruşi, distrugându-le depozitele de muniţii şi centrele de comandă. Potrivit SUA, Ucraina a distrus peste 100 de ţinte ruseşti de mare valoare pe teritoriul ucrainean ocupat de trupele ruse.

Forţele Armate ucrainene au respins, ieri,  asaltul invadatorilor în regiunea Kramatorsk, iar ruşii au suferit pierderi şi s-au retras. De asemenea, Forţele Armate ale Ucrainei au oprit asaltarea teritoriului Centralei Termoelectrice (TPP) Vuhlehirsk, relatează Ukrainska Pravda.

Forţele ruse au lansat atacuri pe frontul Kramatorsk şi au încercat să îşi îmbunătăţească poziţia tactică pe frontul Verkhnokamianske, însă soldaţii ucraineni au întâmpinat inamicul şi au provocat pierderi semnificative. iar ocupanţii au plecat „în panică”, potrivit Statului Major al Forţelor Armate ale Ucrainei.

În general, pe frontul Doneţk, ocupanţii continuă să îşi concentreze principalele eforturi asupra zonelor Kramatorsk şi Bakhmut, iar încercările de a stabili controlul asupra teritoriului Centralei Vuhlehirsk sunt în desfăşurare, dar nu au reuşit.

Trupele de recunoaştere ruse au încercat să identifice punctele slabe ale apărării ucrainene din jurul oraşelor Soledar şi Pokrovsk, însă au fost detectate de militarii ucraineni şi i-au ucis pe ruşi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite