În Norvegia se vor înfiinţa închisori speciale pentru deţinuţii străini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Închisori speciale "numai pentru străini"
Închisori speciale "numai pentru străini"

Pe fondul temerilor privind extinderea Schengen, Ministrul Justiţiei din Norvegia, Knut Storberget, a sugerat înfiinţarea unor închisori speciale pentru străini.

Statisticile sugerează că deţinuţii străini provin în special din Lituania, Polonia, România şi Nigeria. În plus, numărul deţinuţilor străini, dintre care unii se întorc în ţară pentru a comite noi infracţiuni, s-a dublat în ultimii cinci ani. Potrivit propunerii de buget pe anul următor, acest număr se ridică a 1.178 de deţinuţi.

"Jumătate din capacitatea pe care o avem în închisorile închise este ocupată acum de deţinuţi străini", a declarat preşedintele Ascociaţiei profesioniştilor din domeniul penitenciar, Knut Are Svenkerud pentru TV2.

În perioada în care infractorii îşi ispăşesc pedeapsa înainte de a fi trimişi în ţările de origine, ministrul Justiţiei susţine că închisorile speciale "numai pentru străini" vor face acest lucru "mai practic şi mai gestionabil".

Între timp, poliţia s-a îndreptat spre noi metode de combatere a bandelor de infractori est-europeni care comit jafuri în Norvegia. Mulţi sunt urmăriţi în Norvegia sau în ţările de origine de poliţişti sub acoperire înainte ca ei sau întreaga reţea să fie arestaţi", scrie Mediafax.

Statisticile de la jumătatea anului arată că furturile importante în general, nu doar cele comise de lituanieni, au scăzut cu 35 la sută în ultimii nouă ani.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite